Featured, International

Premierul britanic, la terapie intensivă, din pricina coronavirusului

Premierul britanic Boris Johnson a fost mutat la terapie intensivă, după ce starea sa s-a înrăutățit, ca urmare a infectării cu coronavirus, informează The Guardian.

Anunțul a fost făcut de Downing Street, într-un comunicat, citat de The Guardian.

″Începând de duminică seara, premierul s-a aflat sub îngrijirea medicilor de la Spitalul St. Thomas din Londra, după ce a fost internat cu simptome persistente de coronavirus. În această după-amiază, starea premierului s-a înrăutățit și, la sfatul echipei sale medicale, a fost mutat la unitatea de terapie intensivă din spital. Premierul i-a cerut secretarului de externe, Dominic Raab, care este primul secretar de stat, să se ocupe de activitatea Guvernului”, se arată în comunicat.

Potrivit The Guardian, decizia a fost luată de echipa medicală după ce starea Premierului britanic Boris Johnson sa s-a înrăutățit în cursul zilei de luni. Premierul este conștient și a fost mutat la secția de terapie intensivă ca măsură de precauție, în caz că ar avea nevoie să fie conectat la ventilator.

Bilanţul morţilor de COVID-19 din Regatul Unit a crescut cu 439 de noi decese în ultimele 24 de ore, numărul total al acestora fiind luni, la ora 16:00 GMT, de 5.373, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, luni, 6 aprilie, la ora 08:00 GMT, fuseseră testate în total 208.837 de persoane, din care 51.608 au fost depistate pozitiv.

Deşi bilanţul total al morţilor de COVID-19 este acum de 5.373 în Regatul Unit, este a doua zi consecutivă de scădere a numărului de decese.

Sursa: The Guardian

blank