Featured, Medical

Premieră medicală în România. Intervenţia chirurgicală a fost realizată la un spital din Capitală. Anunţul medicilor despre starea pacientului

Conducerea Spitalului „Sfânta Maria” a anunţat că operaţia de transplant pulmonar s-a încheiat, pacientul suportând cu bine intervenţia chirurgicală care a durat şapte ore, acesta fiind monitorizat pe secţia de ATI. Echipa medicală a fost condusă de dr. Igor Tudorache de la Centrul Hanovra.

UPDATE 14:11 „În noaptea de 17 spre 18 aprilie 2018 a fost realizat un transplant pulmonar la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din Bucureşti. (…)Transplantul s-a efectuat, astăzi, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” de la ora 04:00 până la ora 11.00, cu o pauză de o ora şi jumătate între cei doi plămâni.Pacientul care a fost supus intervenţiei se afla de un an pe lista de aşteptare a Spitalului Clinic „Sfânta Maria”. Pacientul a suportat bine operaţia extrem de complexă. Se află, conform procedurilor, în monitorizare pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către managerului Spitalului „Sfânta Maria”, Narcis Copcă.

Potrivit sursei citate, echipa medicală l-a avut ca operator pe dr. Igor Tudorache, alături de doi chirurgi din Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, echipa de anestezie şi echipa de asistente specializate pe bloc operator din acelaşi spital.

De asemenea, conducerea spitalului precizeză că organul a fost recoltat de la un pacient aflat în moarte cerebrală, în vârstă de 46 de ani, acordul de prelevare de organe din partea familiei fiind obţinut marţi, la ora 09:30, iar prelevarea a început la ora 23:30 şi a durat aproximativ două ore.

Intervenţia chirurgicală vine la o zi după ce primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că la Spitalul „Sfânta Maria” nu se poate face transplant pentru că nu se găsesc organe.

„Se pare că peste noapte au fost recoltaţi plămâni de la un donator, plămâni care au ajuns la spitalul Sf. Maria. Înţeleg că dacă acum 24 ore doamna primar ne spunea că nu există organe, între timp au apărut, între timp a apărut şi domnul doctor Igor Tudorache care a putut lăsa totul la slujba sa din Hanovra şi a reuşit să zboare repede spre Bucureşti unde a intrat în operaţie. Sper din tot sufletul ca pacientul să trăiască!”, a scris, pe Facebook, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

În postarea sa, fostul ministru a explicat că pacienţii nu au nevoie decât de operaţia în sine, ci şi de tratament post trasplant.

„Şi mai sper ca domnul dr. Igor Tudorache sa poată rămâne macar câteva zile în România, acum şi după fiecare intervenţie pe care o coordonează aici. Operaţia nu este singurul lucru complex în transplantul de plămâni… reuşita operaţiei înseamnă doar foarte puţin, marile provocări încep după intervenţie. Iar lipsa de profesionalism este întotdeauna decontată de către pacient. În primul rând de către pacient”, a mai precizat fostul ministru al Sănătăţii.

Marţi, edilul Capitalei a precizat că îl va da în judecată pe fostul ministrul al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pentru că dezinformează cu privire la cazul unei fetiţe, care are nevoie de o astfel de operaţie.

 

Ştirea iniţială. Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală efectuează, miercuri, primul transplant pulmonar din România, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, donatorul fiind un bărbat de 45 de ani, care a suferit o hemoragie cerebrală.

„În acest moment se desfăşoară operaţia de transplant pulmonar la Spitalul Sfânta Maria din Capitală. Donatorul este un bărbat de 45 de ani, care a suferit o hemoragie cerebrală, ceea ce a dus la moartea creierului. Organele au fost prelevate de o echipă de medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca”, a explicat Radu Deac.

Din primele informaţii, se pare că echipa medicală, care efectuează transplantul pulmonar, este condusă de profesorul Igor Tudorache, şeful Centrului de Transplant Pulmonar Hanovra, din Germania.

Intervenţia chirurgicală vine la o zi după ce primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că la Spitalul „Sfânta Maria” nu se poate face transplant pentru că nu se găsesc organe.

Aceasta a precizat că îl va da în judecată pe fostul ministrul al Sănătăţii, Vlad Voiculesu, pentru că dezinformează cu privire la cazul unei fetiţe, care are nevoie de o astfel de operaţie.

„Ca să se realizeze o operaţie de transplant, fie că este renal, pulmonar, sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinte câteva condiţii. În primul rând, să existe organul donat. Am observat că este o campanie negativă dusă în mass-media de un fost ministru al Sănătăţii (n.r. – Vlad Voiculescu), care are bussines în domeniul sănătăţii. Eu nu pot să-i urez succes pentru că îşi face campanie electorală pe sănătatea românilor şi se joacă cu informaţii neadevărate pe care le exprimă în spaţiul public, şi, din nefericire, ele sunt preluate”, a declarat, marţi, primarul general.

„Noi nu facem decât să investim într-un spital, nu facem rândul organelor la transplant şi nu realizăm noi operaţiile. Nu a existat organul care să fie donat. Fostul ministru al Sănătăţii făcea acuzaţii nefondate şi încă o dată îi transmit că ne vom vedea în instanţă, pentru că nu se poate juca la nesfârşit, de dragul unei cariere politice construite pe minciună”, a mai precizat Gabriela Firea.

Reacţia edilului vine după ce, marţi, Vlad Voiculescu a scris pe pagina sa de Facebook că primarul general şi „gaşca de domni de la Agenţia de Transplant” ar trebui să intre în pământ pentru cazul unei fetiţe grav bolnave.

„O femeie, o mamă, tocmai a aflat că nu mai există nicio şansă pentru fetiţa ei. De ce? Pentru că s-a născut şi locuieşte în locul greşit – într-o ţară în care unii facem ceva pe el de vot iar alţii – cei care sunt totuşi aleşi de cei care se duc la vot – fac ceva pe noi toţi… şi noi toţi stăm ca proştii. În pământ ar trebui să intre de ruşine Gabriela Firea, cea care a coordonat atacul împotriva celor care au arătat adevărul şi împotriva AKH Viena în 2016. (…) Gabriela FIREA va trebui să plătească pentru ce a făcut. În pământ ar trebui să intre de ruşine domnul Victor Zota, domnul Radu Deac şi toată gaşca de domni de la Agenţia Naţională de Transplant, cu toate titlurile lor universitare, care au acreditat în mod ilegal spitalul Sf. Maria şi au blocat atâţia ani intrarea României în Eurotransplant pentru a îşi proteja propriile interese. Cu toţii ar trebui să îşi dea demisia astăzi. Pentru ce au făcut (şi ce nu au făcut) în toţi aceşti ani, sper să plătească cu vârf şi îndesat!”, a precizat Vlad Voiculescu pe Facebook.

blank