Preacuvioasa Elena (Udrea) şi campania electorală

După cum se ştie, fiecare om îşi duce, pentru că aşa e lăsat de la Dumnezeu, crucea… Unele cruci sunt mai greu de purtat pe umeri, altele sunt lesnicios, peste măsură, de dus în cârcă. De, fiecare cu crucea lui… Şi Elena Udrea cu a ei. Da, dar crucea domnei Lenuţa e mai mare. Păi n-aţi văzut cât de înltă e, de se vede de la depărtare? Ba, mai e şi luminoasă a ei, că beculeşte pe Dealul Muncelului din comuna Ion Creangă – fâlc, fâlc… – de zice lumea că aşa lumină şi aşa cruce mai rar. Şi, după cum se vede, cu ochiul liber, doamna Lenuţa a trecut la cele sfinte. Nici nu zici că ‚mneaiei umbla, mai ieri, alaltăieri, pe la Capitală, cu decolteuri generoase, cu pieptul înainte, de să se vadă… pectoralii (n-am găsit altă rimă) şi cu rochii mulate prin care posteriorul – bombat şi sexi după gusturile unora – făcea drastic gaură în textilă. Despre pantofii cu toc, nici nu mai facem vorbire, că ştie tot natul. Nurii coanei Lenuţa – cea de la Bucureşti, pe când era ministereasă, nu acuma, când cu campania de la Roman, când umblă în pantaloni comozi şi pulovere ridicate până în gât şi încălţări de regiment; mai are să pună basmaua pe cap – n-au rămas nebăgaţi în seamă. Până şi preşedintele Băsescu, aşa chior cum îl fac unii – ruşine, Dinu Patriciu, ce dracu’ – i-a remarcat frumuseţea şi sexualitatea. De ziceam, noi, muritorii de rând, că e, mai degrabă, doamna Lenuţa noastră, Elena din Troia, care stârneşte palatele, nu Penelopa lu’ Ulise. Şi acum, coana Lenuţa, pioasă şi cuvioasă, preacuvioasă chiar, se arată în faţa electoratului. Ctitoreşte cruci, sfinţeşte troiţe, ridică – uşurel cu pianul pe scări, că nu zic prostii – gând la Cel de Sus… Cu popii şi lumânările după ea… Cred că, prin buzunare, are şi ceva tămâie. De aghezmuit, s-a ocupat, când cu ridicarea crucii luminate, dar şi la alte perindări ale Elenei pe la icoane, un sobor de preoţi. E nevoie de cruci multe şi multe glasuri bisericşte, se vede treaba. Pe sistemul fă crucea mare, că e dracu’ bătrân. Vorbă din popor, din care mă trag şi din care citez… Ba, şi preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a pus umărul la ţinutul slujbelor de sfinţire şi… de ce-or mai fi fost slujbele respective. Şi, vorba ‚ceea, miluieşte-o, Doamne, pe roaba ta, Elena…

Citeste si...
Ultimele sondaje înaintea votului de duminică