Multi analisti sunt de acord ca razboiul din Ucraina zdruncina structura centralizata a puterii pe care Putin a creat-o de-a lungul a aproape un sfert de secol ca presedinte sau prim-ministru, relateaza Radio Free Europe.
In octombrie, Rustam Ajiev, originar din Cecenia – cunoscut sub numele de razboiul Abdul-Khakim Shishani – a calatorit in Ucraina si s-a alaturat unei unitati cecene care lupta alaturi de Kiev impotriva invaziei rusesti. Acum, in varsta de 41 de ani, el duce razboi impotriva Rusiei inca de la 19 ani, iar conflictul din Ucraina este pentru el doar o continuare a cauzei pe care si-a asumat-o atunci.
„In 1999, a inceput razboiul”, a spus Ajiev, referindu-se la cel de-al doilea razboi cecen, in timpul caruia a ajuns sa devina comandantul frontului central al statului separatist nerecunoscut Ichkeria – iar Vladimir Putin, pe atunci noul prim-ministru rus putin cunoscut, a jucat rolul principal la Moscova. „Iar in 2000, la 19 ani, m-am alaturat rezistentei populare. Toata viata mea a fost legata de confruntarea cu Rusia.
„Pentru noi, razboiul nu s-a terminat”, a adaugat el.
Ajiev a parasit Rusia pentru Turcia in 2011, dar in curand s-a regasit alaturi de alti luptatori separatisti ceceni in Siria, luptand din nou impotriva fortelor Moscovei.
„Il vom urmari pe inamic oriunde vom putea”, a spus el.
„Am venit aici pentru a lupta pentru dreptate istorica”, a spus el despre decizia sa de a merge in Ucraina. „Pe vremuri, un mic grup de ucraineni a venit sa ne ajute sa luptam impotriva rusilor, iar noi nu am uitat acest lucru.
„Pentru noi, este o chestiune de supravietuire”, a conchis el. „Atata timp cat Rusia exista, nu putem trai in pace”.
Ajiev este departe de a fi singurul din Rusia care vede in razboiul din Ucraina o sansa pentru minoritatile etnice din interiorul tarii de a face presiuni pentru o mai mare autonomie sau chiar independenta.
„Poporul Erzia a fost ocupat de imperiu timp de 800 de ani”, a declarat Sires Boleian, un batran din Erzia, in iulie, la o reuniune a Ligii Natiunilor Libere, o organizatie care reuneste reprezentanti ai grupurilor minoritare din interiorul Rusiei care incearca sa se separe. Acesta a spus ca grupul sau etnic de aproximativ 800.000 de persoane, a carui patrie istorica se afla in ceea ce este acum Republica rusa Mordovia, trimitea, de asemenea, voluntari pentru a lupta pentru Ucraina.
Razboiul lui Putin in Ucraina a durat deja mult prea mult si s-a dovedit mult mai costisitor decat a anticipat Moscova in multe privinte. Pe masura ce continua fara niciun semn de sfarsit, multi observatori spun ca fortele centrifuge sunt in crestere in vasta si extrem de centralizata Federatie Rusa. Aceste forte, sustin ei, se vor intari pe masura ce presiunile razboiului si sanctiunile economice fara precedent vor eroda influenta Moscovei asupra regiunilor Rusiei, de la Marea Baltica si Marea Neagra pana la Pacific.
Multi vad in razboiul din Ucraina o sansa pentru minoritatile etnice din interiorul tarii de a face presiuni pentru o mai mare autonomie sau chiar independenta.
„Scopul acestui forum”, se arata intr-o declaratie de la reuniunea din iulie de la Praga a Forumului popoarelor libere din Rusia – o adunare a grupurilor anti-Putin si anti-razboi care s-a intalnit de patru ori de la inceputul razboiului – „este decolonizarea completa si ireversibila a Rusiei. Obiectivele noastre vor fi fost atinse doar atunci cand Federatia Rusa va inceta sa mai existe ca subiect al dreptului international si se va transforma in 25-35 de tari independente, libere si – speram noi – democratice”.
Parerile variaza foarte mult cu privire la cat de probabil ar putea fi un astfel de scenariu. Estimarile occidentale indica faptul ca cel putin 20.000 de soldati rusi au fost ucisi, iar alte zeci de mii au fost raniti, capturati sau dati disparuti. Sute de mii de oameni – multi dintre ei in primii ani de viata – au fugit din tara. Comunitatea internationala a impus sanctiuni radicale impotriva Rusiei, iar masurile dure care vizeaza veniturile vitale ale Moscovei din petrol si gaze abia incep sa se faca simtite.
„Vad o anumita dezordine in sistemul de guvernare”, a declarat analistul politic Dmitri Oreshkin. „Verticala de putere pe care au construit-o… incepe sa se clatine intr-un moment critic.”
„Daca Putin pierde razboiul – si aceasta este o posibilitate foarte realista – atunci nu vad niciun mijloc legal de a schimba guvernul. Ca urmare, siloviki vor rezolva lucrurile intre ei”, a spus el, referindu-se la liderii armatei si ai agentiilor de securitate.
Unii analisti subliniaza slabiciunea elitelor regionale din interiorul Rusiei, spunand ca sistemul lui Putin i-a facut pe liderii regionali mult mai dependenti de Moscova decat de alegatorii lor locali. In multe cazuri, liderii autentici ai minoritatilor etnice din Rusia fie au fugit din tara, fie s-au confruntat cu persecutia ca „extremisti”, in cadrul represiunii intense a disidentei de catre Putin in ultimii ani.
„Spre deosebire de sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90, nu vedem niciun actor capabil sa se bazeze pe tendintele centrifuge”, a declarat analistul Nikolai Petrov, comparand situatia actuala cu cea de la prabusirea Uniunii Sovietice, cand liderii locali au devenit focare ale actiunilor de independenta in majoritatea celor 15 republici ale sale.
Cu toate acestea, a adaugat el, „prabusirea imperiului sovietic nu este finalizata si ar putea continua”. In termen de 15 ani am putea vedea un stat „cvasi-federativ sau confederativ”, a spus el. „Sau chiar regiuni separate care sa duca o existenta divizata”.
Elise Giuliano, specialista in probleme de identitate etnica in Rusia la Institutul Harriman al Universitatii Columbia si autoare a cartii Constructing Grievance: Ethnic Nationalism In the Russia’s Republics, a declarat ca atitudinile antiguvernamentale variaza considerabil de la o regiune la alta din Rusia, iar conditiile sub Putin fac imposibila masurarea opiniei publice in chestiuni sensibile precum aceasta.
„Este posibil ca opozitia fata de razboi sa duca la o opozitie mai larga fata de statul rus. Cu toate acestea, in prezent nu vedem acest lucru, astfel ca prabusirea statului rus pare putin probabila”, a declarat Giuliano. „Dar este imposibil de prezis ce evolutii ar putea aduce”.
O avertizare cruciala
Paul Goble, un analist pensionat al CIA, al Departamentului de Stat al SUA si al RFE/RL, a subliniat ca multi observatori nu au reusit sa prezica destramarea Uniunii Sovietice „nici macar cu cateva luni sau saptamani” inainte de a se intampla.
Putin, a argumentat Goble, a accelerat potentialul colaps al Rusiei deoarece „actiunile sale nu reprezinta invierea Uniunii Sovietice, ci recrearea conditiilor care au dus la prabusirea acesteia – inclusiv antagonismul minoritatilor si instrainarea Rusiei de lume”.
Intre timp, in cadrul miscarilor care vizeaza autodeterminarea minoritatilor etnice, exista o incredere larg raspandita ca Rusia este pe drumul spre colaps – o evolutie pe care unii activisti o descriu ca fiind „inevitabila”.
„Prabusirea imperiului este evidenta”, a declarat Arslang Sandjiev, care a prezidat un congres al poporului Kalmik in octombrie, atunci cand a adoptat o declaratie de independenta pentru Republica Kalmikia, o regiune predominant budista din sudul Rusiei, situata de-a lungul cursului inferior al raului Volga, care include o parte din coasta Marii Caspice. „Este un proces istoric natural care a fost accelerat in mod radical de politicile interne si externe nebunesti si ineficiente ale Kremlinului.”
In decembrie, Forumul popoarelor libere din Rusia a fost redenumit Forumul popoarelor libere din post-Rusia (FSNPR) si a organizat o reuniune – a patra de la invazia pe scara larga a Rusiei in Ucraina in februarie – in orasul suedez Helsingborg. Reprezentanti ai cecenilor, tatarilor, baskirilor, nogasilor, circassienilor, karelienilor, cazacilor si altora au semnat o declaratie prin care proclamau Rusia „un stat falimentar” si cereau „sfarsitul existentei Federatiei Ruse”.
Acelasi forum a emis declaratii de independenta pentru Karelia si pentru „Confederatia Siberica”, o regiune a carei independenta a fost propusa de mult timp care ar cuprinde cea mai mare parte a teritoriului estic al Rusiei, bogat in petrol si gaze.
Moscova pare sa ia in serios amenintarea miscarilor secesioniste, luand masuri drastice impotriva organizatiilor politice si sociale minoritare si persecutand activistii. Aceasta activitate a fost intensificata considerabil in perioada imediat inainte de invazia Ucrainei si a continuat in cele 10 luni de atunci. In luna iulie, Moscova a declarat „organizatie indezirabila” miscarea civica „Free Idel-Ural”, care sustine un stat independent in regiunea Mid-Volga. Cu o luna mai devreme, Centrul Public All -Tatar a fost inchis si catalogat drept „extremist”.
Istoricul Maksim Kuzakhmetov locuieste in Sankt Petersburg si conduce canalul telegram Ingria fara frontiere. El pledeaza pentru independenta regiunii istorice Ingria, care este zona din jurul Sankt Petersburgului, cea care a fost cucerita de Petru cel Mare la inceputul secolului al XVIII-lea. El a declarat ca, pana de curand, activistii au marsaluit in mod deschis cu steaguri si sloganuri din Ingria.
„Timp de mai multi ani, m-am intalnit liber cu oameni care gandesc la fel ca mine si am discutat despre posibilitatile de separare”, a declarat Kuzakhmetov. „Doar recent acest lucru a fost considerat inacceptabil si fapta penala”.
Genocid impotriva minoritatilor nationale
Resentimentele minoritatilor etnice din Rusia au fost trezite inca de la inceputul invaziei din februarie si s-au intensificat atunci cand Moscova, dupa ce nu a reusit sa cucereasca Kievul si sa subjuge Ucraina in primele saptamani, a inceput sa arunce tot mai multi oameni in lupta. Din ce in ce mai mult, au simtit ca barbatii din comunitatile lor erau selectati in mod disproportionat pentru a lupta si a muri pentru ambitiile Moscovei.
Citand ceea ce a spus ca este „o documentatie destul de completa privind numarul de victime pe regiuni” publicata de BBC, analistul Oreshkin a declarat ca „orice geograf poate compara imediat aceste informatii cu cifrele populatiei din acele regiuni si poate vedea rezultatele catastrofale.
„De exemplu, in Tiva, a fost ucis un soldat la 3.300 de adulti, in timp ce in Moscova aceasta cifra este de un soldat la 480.000 de adulti”, a spus el. „Aceasta este o diferenta de peste 100 de ori”.
Impulsul pentru miscarile de independenta a crescut dramatic in septembrie, cand Putin a anuntat mobilizarea militara. In ciuda represiunii din Rusia, protestele impotriva mobilizarii au trebuit sa fie reprimate in sudul Rusiei si in Caucazul de Nord. Mai mult de o duzina de birouri de recrutare din intreaga tara au suferit atacuri cu sticle incendiare. Pana la 700.000 de tineri rusiau parasit tara, scria Forbes in octombrie, citand o sursa de la Kremlin.
„Mobilizarea a stimulat pozitiile anti-razboi”, a declarat Batir Boromangnaiev, un activist separatist kalmik. „Nu puteam spune asta inainte de mobilizare”.
Jurnalistul baskir Aigul Gimranova-Lion a numit mobilizarea o politica de „genocid impotriva minoritatilor nationale”.
„Rusia omoara acum doi iepuri dintr-o lovitura”, a scris ea intr-o postare din septembrie pe retelele de socializare, „folosindu-se de minoritatile nationale pentru a lupta in razboiul lor din Ucraina”.
Congresul National Erzia s-a reunit in exil in orasul estonian Otepaa, la 30 septembrie, din cauza represiunilor tot mai mari din Rusia.
Anatoli Nogovitin, seful filialei Republicii Sakha (Iakutia) a partidului liberal Iabloko, a declarat, de asemenea, ca „ceea ce fac autoritatile poate fi numit genocid”.
„Suntem aproximativ 400.000 de iakuti”, a spus Nogovitsin. „Si nu sunt multi, avand in vedere ca multi dintre ei sunt batrani sau copii. Daca numarati doar barbatii care sunt capabili sa munceasca, sa intemeieze familii, sa creasca copii, atunci vorbim de 100.000, maximum.
„Ei extermina natiunile mici”, a conchis el.
Analistul rus Grigori Golosov a sustinut pe Facebook, in august, ca, fortand regiunile sa recruteze si sa trimita batalioane pentru a lupta in Ucraina, guvernul lui Putin grabeste prabusirea Rusiei si creste probabilitatea ca aceasta sa fie violenta.
„Cand ‘voluntarii’ se vor intoarce – si unii dintre ei se vor intoarce – in fiecare regiune va aparea o forta mica, dar consolidata si dezamagita, cu experienta militara si, cel mai probabil, cu arme, care, din cauza identitatii lor locale, va deveni un instrument convenabil pentru grupurile care cauta sa preia puterea locala”, a scris el. „In orice criza politica sau sociala, o astfel de dorinta va aparea, dar nu va iesi nimic din ea fara o forta armata locala”.
O evolutie extrema pe care Golosov a afirmat ca nu poate fi exclusa: Posibilitatea ca Rusia sa se transforme, cel putin pentru un timp, in peste 80 de „tari independente” care ar fi in realitate in mare parte „autocratii criminale”.
In octombrie 1552, orasul Kazan, de pe raul Volga, a cazut in cele din urma in mainile fortelor rusesti, care asediasera capitala Hanatului Kazanului de 10 ori din 1469. Desi luptele de gherila au continuat timp de mai multi ani dupa caderea Kazanului, aceasta a marcat sfarsitul hanatului si a reprezentat un eveniment de referinta in expansiunea Rusiei in Eurasia si in subjugarea popoarelor indigene.
Disparitia Hanatului Kazan a dus la incorporarea in Rusia a teritoriilor care formeaza in prezent regiunile rusesti Tatarstan, Baskortostan, Mordovia, Udmurtia si Mari El. Pana la jumatatea secolului al XVIII-lea, Rusia s-a extins din regiunea centrala din jurul Moscovei si a anexat teritoriile istorice a zeci de popoare din ceea ce este astazi sudul si nordul Rusiei, Siberia si Orientul Indepartat. In multe cazuri, rusii au aplicat politici devastatoare impotriva popoarelor indigene intr-un model care nu se deosebeste de cucerirea europeana a Americilor.
La inceputul perioadei sovietice, cand guvernul bolsevic era relativ slab si avea nevoie de sprijinul minoritatilor etnice, guvernul central a semnat tratate de autonomie cu multe dintre republicile si regiunile autonome aparute in Republica Socialista Federativa Sovietica Rusa (RSFSR), prima dintre acestea fiind Republica Sovietica Autonoma Bashkir in 1919. In cadrul acestor tratate, regiunilor li s-a acordat o autoritate larga in ceea ce priveste administratia locala, educatia, cultura si agricultura.
Aceste realizari au fost anulate pe masura ce guvernul central a castigat putere sub conducerea dictatorului Josef Stalin. Au fost impuse politici discriminatorii impotriva grupurilor etnice non-rusesti. Acestea au fost rusificate in mod activ, iar limbile si culturile lor au fost suprimate. Intre 1941 si 1944, germanii de pe Volga, karacaii, kalmicii, cecenii, ingusii, balcanii si turcii mesteceni, precum si tatarii din Crimeea au fost catalogati ca fiind de neincredere si deportati din tinuturile lor traditionale, suferind pierderi catastrofale.
Pentru a marca sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Stalin a tinut un celebru toast pentru „sanatatea poporului nostru sovietic si, in primul rand, pentru poporul rus… cea mai remarcabila natiune dintre toate natiunile Uniunii Sovietice”.
Ca un ecou al acestei declaratii, unul dintre numeroasele amendamente constitutionale pe care Putin le-a impus in 2020 prevede ca limba rusa este limba natiunii „formatoare de stat”.
Atunci cand Uniunea Sovietica s-a slabit si s-a prabusit la sfarsitul anilor 1980 si inceputul anilor 1990, slabirea puterii centrale nu numai ca a alimentat impulsurile de autodeterminare in republicile sovietice non-ruse, dar si in randul minoritatilor etnice non-ruse din cadrul Rusiei insasi. Initial, Rusia a incercat sa se refaca ca o federatie autentica, Moscova solicitand drepturi extinse pentru regiunile autonome ale tarii. A fost o perioada pe care sociologul din Tatarstan, Midkhat Faroukshin, a numit-o in 1993 „o euforie a suveranitatii”, caracterizata de directiva adesea citata a presedintelui rus Boris Eltin catre regiuni de a „acapara cat de multa suveranitate puteti inghiti”.
Cu toate acestea, toleranta Moscovei nu s-a extins si la amenintarile la adresa integritatii sale teritoriale. In noiembrie 1991, Eltin a trimis trupe in Cecenia, declansand primul razboi cecen, dupa ce regiunea a ales cu o majoritate covarsitoare o legislatura si un presedinte pro-independenta in octombrie.
In martie 1992, Tatarstanul a organizat un referendum in care peste 62% dintre alegatori au fost de acord ca „Tatarstanul este un stat suveran, subiect al dreptului international, construindu-si relatiile cu Federatia Rusa si cu alte republici (state) pe baze egale”.
O luna mai tarziu, toate cele aproape 90 de regiuni ale Rusiei, cu exceptia Tatarstanului si a Ceceniei independente de facto, au semnat un Tratat al Federatiei cu Moscova.
„Crima” lui Putin impotriva Rusiei
Sub conducerea lui Putin, pe care Eltin l-a numit presedinte interimar in ultima zi a anului 1999, Rusia a asistat la desfiintarea constanta a sistemului sau federal, guvernele regionale fiind strict subordonate Moscovei, iar institutii precum Consiliul Federatiei – camera superioara a parlamentului, care include reprezentanti din fiecare regiune – au fost lipsite de orice putere.
Kremlinul a justificat astfel de miscari prin sublinierea dimensiunii tarii si a ceea ce oficialii au spus ca este fragilitatea fundamentala a Rusiei, precum si prin afirmarea faptului ca fortele exterioare sunt hotarate sa rupa tara in bucati.
In 2005, Dmitri Medvedev, pe atunci seful administratiei prezidentiale a lui Putin, care avea sa fie ulterior presedinte al Rusiei in perioada 2008-2012, a declarat intr-un interviu: „Daca nu reusim sa consolidam elita, Rusia ar putea disparea ca stat unic…. Dezintegrarea Uniunii [Sovietice] ar putea parea o performanta de gradinita in comparatie cu prabusirea statala a Rusiei moderne”.
In 2011, Putin a declarat in cadrul unei sedinte de guvern a Districtului Federal al Caucazului de Nord ca, daca regiunea ar parasi Rusia, consecintele ar fi devastatoare.
„Daca acest lucru se va intampla, atunci in acel moment – nu o ora mai tarziu, ci o secunda – vor exista cei care vor dori sa faca acelasi lucru cu alte entitati teritoriale ale Rusiei”, a spus el. „Va fi o tragedie care va afecta fiecare cetatean al Rusiei, fara exceptie”. Dmitri Oreshkin
Dar multi observatori considera ca demantelarea de catre Putin a federalismului rusesc incipient din epoca Eltin si construirea de catre acesta a unui sistem politic hipercentralizat si personalizat reprezinta adevarata sursa a fragilitatii actuale a Rusiei.
„Distrugerea federalismului de catre Putin a fost o crima impotriva Rusiei”, a declarat Oreshkin, „care ne va bantui pentru urmatorii cinci-sapte ani.
„Prin distrugerea tuturor institutiilor care ar putea remedia problemele sau inechitatile regionale, Putin a creat potentialul pentru distrugerea tarii”, a adaugat el.
Unele personalitati din opozitia rusa, cum ar fi fostul deputat din Duma de Stat Ilia Ponomariov – care conduce Congresul Deputatilor Poporului, o organizatie in exil care include cateva zeci de fosti alesi – si-au exprimat speranta pentru „recrearea democratica a Rusiei” in era post-Putin.
„Trebuie sa distrugem tot ceea ce este legat de functionarea Rusiei ca imperiu”, a spus el. „Imperiul trebuie sa moara. Acesta este principalul nostru obiectiv. Iar dupa aceea, constructia unei tari democratice va fi rodul muncii noastre colective”.
Cu toate acestea, miscarile nationale din Rusia nu au uitat istoria respingerii repetate a federalismului de catre Rusia.
„Vrem sa parasim imperiul”, a declarat nationalistul baskir Ruslan Gabbasov. „Nici macar nu o voi numi ‘Federatia’ rusa”.
„Sansa istorica [pentru federalismul rusesc] a fost pierduta atunci cand presedintele Boris Eltin nu a reusit sa interzica Partidul Comunist si sa procedeze la lustratia oficialilor comunisti si a agentilor KGB”, a adaugat Gabbasov. „Iar mai tarziu, el i-a predat puterea ofiterului KGB Putin”.
„Moscova s-a dovedit a fi un partener de neincredere”, a declarat Sandjiev, un activist kalmik.
Liga Natiunilor Libere a intrat in conflict cu grupul lui Ponomariov, care considera ca are in vedere o Rusie post-Putin din care toate regiunile vor face parte in mod automat, desi cu dreptul de a se retrage. Liga, dimpotriva, insista ca miscarea anti-Putin trebuie sa se angajeze mai intai la independenta reala a regiunilor care o doresc, cu perspectiva ca acestea sa se alature de bunavoie unei confederatii pe baza unor referendumuri democratice la o data ulterioara.
„Mai intai independenta si apoi referendumuri [privind viitorul statut], nu invers”, a declarat Gabbasov. „Doar dupa multe luni de discutii active despre consecintele politicilor coloniale si starea in care acestea au lasat poporul nostru, despre ceea ce ofera independenta si ce perspective de viitor deschide – doar atunci poate fi organizat orice referendum. Asa trebuie sa fie pentru toate popoarele inrobite.”
In cazul unor regiuni precum Baskortostan, Tatarstan, Kalmucia si Buriatia, Gabbasov are in vedere referendumuri privind statutul abia dupa doi sau trei ani.
Este o disputa care contine ecouri istorice ale eforturilor in cele din urma nereusite ale fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov de a convinge republicile sovietice sa ramana in cadrul unei Uniuni Sovietice „reformate” si „democratice”.
O astfel de sansa nu se va mai repeta
Cand Uniunea Sovietica s-a prabusit, a existat un consens puternic in randul comunitatii internationale ca Rusia ar trebui sa ramana intacta si sa fie statul mostenitor al Uniunii Sovietice, inclusiv sa isi asume responsabilitatea pentru armele nucleare si alte arme de distrugere in masa ale acesteia.
„Occidentul a privit razboiul din Cecenia ca pe un conflict intern care a fost descris public ca fiind „restaurarea ordinii constitutionale””, a declarat Sandjiev, activistul kalmik. „La acea vreme, Rusia era o tara care tocmai se lepadase de viciile comuniste ale totalitarismului si se straduia sa se alature lumii libere. Exista un credit mare de bunavointa”.
Aceasta situatie este complet diferita acum, a continuat el. Guvernarea lui Putin a epuizat acea bunavointa, iar acum mai multe tari si oficiali occidentali au descris Rusia ca fiind un „stat terorist”.
In plus, Occidentul considera iresponsabile si periculoase amenintarile nucleare al lui Putin si faptul ca Moscova nu si-a respectat angajamentul din Memorandumul de la Budapesta din 1994 de a asigura integritatea teritoriala a Ucrainei. Comunitatea internationala a fost ingrozita de dovezile substantiale ale crimelor de razboi comise de Rusia in Ucraina si de faptul ca, incepand din octombrie, Moscova a tintit fara menajamente infrastructura civila prin atacuri aeriene masive.
„Sunt sigur ca astazi situatia politica este complet diferita”, a sustinut Sandjiev. „In mod natural, politicienii occidentali si comunitatea globala vor privi independenta popoarelor din Rusia dintr-o perspectiva complet diferita”, adaugand ca „aceste popoare au dobandit dreptul moral si legal deplin de a se separa de tara agresoare”.
Istoricul si sustinatorul independentei Ingriei, Kuzakhmetov sustine ca razboiul din Ucraina va duce „inevitabil” la spargerea Rusiei in mai multe state mici, intr-un proces pe care il compara cu prabusirea Imperiului Austro-Ungar dupa Primul Razboi Mondial. Acest proces, sustine el, a lasat Austria mult mai mica, dar fara indoiala mai bine decat a fost ca centru imperial.
„Putin face totul pentru a destrama tara”, a declarat Kuzakhmetov. „Colapsul ar putea sa nu inceapa cu Sankt Petersburg, unde populatia nu este foarte militanta. Poate ca prabusirea va incepe cu Caucazul de Nord. Sau cu alte republici etnice de la granite. Potentiale stari puternice de spirit separatist… ar putea aparea in regiuni bogate precum Tatarstan si Baskortostan. Kazan a fost candva capitala unui stat independent, iar multi din regiunea Mid-Volga isi amintesc bine acest lucru.
„In plus, exista o regiune care este deja izolata fizic de Rusia – Oblastul Kaliningrad”, a adaugat el, referindu-se la exclava situata intre Polonia si Lituania. „Prabusirea ar putea incepe acolo”.
Daca doua sau trei regiuni se desprind de Moscova, „efectul de domino va prelua controlul”, a conchis istoricul.
Razboiul lui Putin impotriva Ucrainei si slabirea consecventa a autoritatii centrale din Rusia par sa fi declansat procese imprevizibile, au spus analistii, care ar putea avea nenumarate efecte.
„Centrul incepe sa cedeze”, a spus Oreshkin. „Cand centrul se va prabusi, se vor instala turbulente in regiuni. Dar nu stim de ce fel. Daca in centru izbucneste o reglare de conturi sangeroasa, aceasta se va rasfrange asupra regiunilor. Asta este sigur”.
Activistii minoritatilor etnice spun ca razboiul Rusiei impotriva Ucrainei a adus tara intr-un punct de cotitura si ca evenimentele care vor urma ar putea fi la fel de importante ca si prabusirea Imperiului Rus sau a Uniunii Sovietice.
„Lupta noastra pentru independenta nu a inceput inca”, a declarat Rafis Kashapov, care reprezinta regiunea Tatarstan in calitate de vicepremier al guvernului tatar autoproclamat in exil. „Dar razboiul din Ucraina ne-a oferit cu adevarat o oportunitate unica. Este posibil ca o astfel de sansa sa nu se mai repete”.