Featured, Life

Povestea de viață a celei mai frumoase prințese a României. S-a măritat de două ori și a ajuns la mănăstire

Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria,a fost considerată cea mai frumoasă prințesă a României. Aceasta a avut o poveste de viață incredibilă.

Principesa Ileana, de o frumusețe răpitoare, a fost prima femeie căptan de cursă lungă, s-a măritat de două ori, după care a ajuns stareță la mănăstire.

Ileana s-a născut la Bucureşti la 23 decembrie 1908/5 ianuarie 1909, ca fiica cea mică a prinţesei Maria şi a principelui Ferdinand. Deşi au existat zvonuri că tatăl adevărat al Ilenei este de fapt Barbu Ştirbei, regele a admis paternitatea. A avut patru fraţi mai mari: Carol, Elisabeta – mai târziu Prinţesă moştenitoare a Greciei, Maria – mai târziu regină a Iugoslaviei – şi Nicolae.

A fost crescută cu dragoste faţă de România, poporul, tradiţiile şi limba română. A frecventat Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie. A studiat sculptura cu Ion Jalea şi pictura cu Jean Al.Steriadi. În 1926 călătoreşte împreună cu regina Maria şi fratele Nicolae în America, şi apoi în Spania. Domniţa Ileana – cum o numeau apropiaţii – a fost fondatoarea sau preşedintele a unor organizaţii de cercetaşi precum Asociaţia Creştină a Femeilor Române, Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România etc. Principesa Ileana fiind pasionată de yachting, obţine brevetul de căpitan de cursă lungă, navigând mai mulţi ani cu yachtul „Isprava”, fiind singura femeie din România cu această calificare.

blank

În martie 1931, Ileana şi regina Maria, întorcându-se dintr-o vizită la Paris, răspund unei invitaţii primite din Umrich, de la reşedinţa verilor Hohenzollern. Aici, Ileana îl reîntâlneşte pe arhiducele Anton. Se pare că reîntâlnirea nu era întâmplătoare, arhiducele fiind chemat la dorinţa expresă a Regelui Carol al II-lea. Iniţiativa s-a dovedit inspirată. Pe 20 aprilie 1931, Ileana îi cere fratelui său binecuvântarea şi consimţământul ca şef al Casei Regale. La întoarcerea în ţară, Ileana a anunţat oficial că intenţionează să se căsătorească cu arhiducele austriac. Şeful Casei Regale Române, Regele Carol al II-lea, îşi dă acordul.

În 1954 mariajul cu arhiducele Anton s-a terminat prin divorț. În același an principesa s-a recăsătorit, de acestă dată cu Ștefan Isărescu în Newton, Massachusetts, mariaj terminat în 1965 prin divorț. În 1959, principesa a fost foarte afectată de moartea fiicei sale, Maria Ileana (Minola) și a soțului ei, contele polonez Jaroslav Kottulink, într-un accident aviatic în Brazilia (15 ianuarie 1959). Principesa s-a alăturat Bisericii Ortodoxe Române și sub numele de maica Alexandra a devenit stareța mănăstirii cu hramul “Schimbarea la față” din Ellwood City, Pennsylvania, până la moartea sa în 1991, potrivit descopera.ro.

blank