Politic, Stiri

Ponta incearca din nou

Kovesi – la DNA, Nitu – procuror general

PontaPremierul Victor Ponta a propus-o pe Laura Codruta Kovesi pentru functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), iar pe Tiberiu Nitu pentru cea de procuror general al parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Propunerile au fost avansate miercuri dimineata de catre premierul Victor Ponta, printr-o scrisoare adresata Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). „In baza mandatului strict imitat pe care mi l-am asumat, avand ca obiectiv rezolvarea situatiei de instabilitate a Ministerului Public si identificarea unor solutii de asigurare a stabilitatii si predictibilitatii Ministerului Public, precum si a asigura respectarea  angajamentelor externe ale Romaniei si de a intari independenta justitiei, doresc sa inaintez spre avizare aceste propuneri „, scrie Ponta in scrisoarea adresata CSM. Totodat, Ponta i-a mai propus pe Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Codrut Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Alina Bica ca procuror sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) si pe Elena Hosu ca adjunct al procurorului sef al DIICOT.

Predictiile lui Dan Sova

In toata harababura politica creata de numirea procurorilor sefi, cand nici presedintele Traian Basescu si nici premierul Victor Ponta nu dau semne ca stiu ce vor, ministrul delegat Dan Sova a declarat unui post de televiziune ca ar cunoaste deja cine si cum va fi numit. „Miza sectiei de procurori a CSM-ului de astazi in a respinge ideea de a numi ministrul interimar al Justitiei procurori direct, cum prevede legea, si cerinta de a aplica o procedura care este data de CSM, eu pot sa va spun, ca in urma acestei proceduri aplicate procurorul general selectionat va fi domnul Daniel Morar si procurorul sef al DNA va fi doamna Haineala, independent de vointa oricarui ministru al Justitiei”, a declarat Dan Sova marti seara, la tv. Acesta a tinut sa precizeze ca CSM isi asuma un rol legislativ pe care nu il are prin procedura pe care vrea sa o promoveze, acela de a desemna procurori. „Prin procedura, asa cum e facuta astazi si aplicata, cei doi procurori care ajung sa fie nominalizati, fara interventia Ministerului Justitiei, sunt domnul Morar la Parchetul General si doamna Haineala la DNA”, a explicat Dan Sova. La randul sau, Victor Ponta a anuntat, marti, la finalul sedintei CSM ca nu mai desemneaza procurorul general si procurorul sef al DNA, in urma deciziei reprezentantilor procurorilor, care sustin demararea unei noi proceduri de selectie, transparente.

 

blank