Politic, Stiri

Ponta: Îl invidiez pe Mazăre pentru decapotabile, cluburi, bodyguarzi. El nu mă invidiază pe mine

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, la şcoala de vară a TSD, care se desfăşoară la Constanţa, că îl invidiază uneori pe Radu Mazăre, pentru decapotabile, cluburi şi bodyguarzi şi a arătat că Mazăre i-a transmis că nu îl invidiază şi nu ar vrea să fie în locul lui.

pontamazare

 ”Îl invidiez uneori, e adevărat, pentru decapotabile, pentru cluburi, pentru bodyguarzi, pentru alte lucruri. Eu l-am întrebat dacă el mă invidiază pe mine şi mi-a zis «Categoric nu, nu aş vrea să fiu în locul tău» . Şi are dreptate într-un fel”, le-a spus Ponta tinerilor social-democraţi reuniţi la Constanţa.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a venit, vineri, la Constanţa, la deschiderea şcolii de vară a tinerilor social-democraţi.

În discursul său, Ponta le-a cerut membrilor TSD să fie alături de el în cele 73 de zile care au mai rămas până la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

”Mai avem 73 de zile, opt ore şi vreo 40 de minute până când puteţi să vă odihniţi. Până atunci vreau să vă rog să fiţi alături de mine în bătălia extrem de importantă pe care o avem pentru viitorul acestei ţări”, a spus Ponta.

El a spus că în ultimii zece ani s-a purtat un război al românilor contra românilor, categoriile sociale întregi fiind învrăjbite să lupte una contra alteia.

”În 2004 şi 2009 am discutat numai despre rău. Băsescu e rău, e mincinos, dar trebuie să luptăm cu PSD, cu Năstase. Era o alegere între un rău şi mai rău. Vreau să mă ajutaţi în următoarele 73 de zile să spunem că avem o bătălie pentru ceva bun”, a spus Ponta.

El a vorbit despre faptul că în ultimii zece ani în România s-a construit un complex de inferioritate şi că sunt mulţi tineri care spun că românii nu pot să facă niciodată nimic şi că tot ce este bun vine din afara ţării.

Ponta a mai spus că s-a construit, de asemenea, şi un tip de egoism, de individualism cultivat asemănător legii junglei.

”Dacă eşti puternic, rezişti. Dacă nu, trebuie să mori, nu ai dreptul la nicio şansă. Eu vreau să trăim într-o ţară care nu e o junglă, în care fiecare are şansa de a avea o viaţă decentă. Ţara nu e junglă, ci o familie în care fiecare are o şansă”, le-a mai spus Ponta tinerilor social-democraţi.

blank