Politic, Stiri

Ponta: Cu o nouă colaborare între președinte, Parlament și Guvern, se vor reduce OUG

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, în cadrul unui discurs susținut, în plenul Camerei Deputaților, cu ocazia prezentării priorităților de guvernare, din primul semestru al anului 2015, că Ordonanțele de Urgență se vor reduce ca urmare a unei noi colaborări „între președinte, Parlament si Guvern”.

Ponta: Cu o nouă colaborare între președinte, Parlament și Guvern, se vor reduce OUG

„Vreau să mulțumesc și să anunț că, din punctul de vedere al Guvernului, noul mod de conlucrare cu Parlamentul, pentru asigurarea zilei de luni, astfel încât membri ai cabinetului să vină să răspundă, în fața dumneavoastră, este de natură să accentueze relația de colaborare, de control. Din partea membrilor cabinetului, va fi toată deschiderea pentru ca această dezbatare să nu fie strict formală, politică”, a declarat Victor Ponta.

Mai departe, șeful Executivului a precizat că „o colaborare intre Parlament si Guvern poate sa ofere Romaniei o oportunitate de care are foarte mare nevoie”.

„Vom putea să avem cât mai multe acte normative, transparent adoptate și stabile (…) Cu o nouă colaborare între președinte, Parlament și Guvern, se vor reduce Ordonanțele de Urgență (…) O colaborare între Parlament și Guvern poate să ofere României o oportunitate de care are foarte mare nevoie”, a mai spus prim-ministrul.