polonia
Featured, International

Polonia trimite la Kabul 100 de militari și va evacua 300 de colaboratori afgani ai NATO

Polonia a evacuat de la Kabul, pe parcursul mai multor zile, aproape 130 de persoane, între care 40 de copii, iar guvernul condus de premierul conservator Mateusz Morawiecki s-a angajat vineri să evacueze alți 300 de colaboratori afgani ai misiunilor diplomatice şi militare occidentale. În acest scop, va trimite un contingent de 100 de miliari la Kabul.

Printre persoanele evacuate din Kabul se numără și familia ambasadorului Afganistanului în Polonia, potrivit Radio Polonia. În ceea ce-i privește pe cetățenii polonezi din Afganistan, aceștia au fost deja evacuați, ultimii doi sosind joi în țară.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat pe Facebook, după o discuţie cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, că ţara sa își asumă răspunderea evacuării şi va garanta transportul în siguranţă a 300 de afgani care au lucrat pentru NATO în ultimii ani. Odată ce vor fi ajuns în Polonia, aceştia vor fi trimişi spre ţările cu care au colaborat.

Guvernul polonez a anunţat, de asemenea, trimiterea unui contingent de 100 de militari pentru a asigura evacuarea civililor de pe aeroportul din Kabul, misiune care se va desfăşura până pe 16 septembrie.

Joi dimineața la Varşovia a aterizat un avion al companiei aeriene poloneze LOT care a evacuat 17 persoane de la Kabul. Deşi acest avion avea o capacitate de peste 100 de locuri, controalele talibanilor în jurul aeroportului au făcut posibilă numai îmbarcarea acestor 17 persoane, a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez. Încă aproximativ o sută de persoane care în prezent aşteaptă pe aeroportul din Kabul vor fi îmbarcate în alte avioane trimise de guvernul polonez, unul fiind deja în zbor spre capitala afgană, a mai anunțat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

Ce facilități le asigură Polonia refugiaților afgani
În perioada 18-20 august 2021, Polonia a evacuat 127 de cetățeni afgani, pe care i-a cazat în centre speciale destinate refugiaților. Printre aceștia se numără 41 de copii. Tuturor străinilor li s-a asigurat cazare, masă, igienă personală, asistență medicală (inclusiv teste COVID-19), psihologică și materială (haine, jucării pentru copii etc.). De asemenea, refugiații au acces gratuit la internet wireless și vor primi cartele SIM preplătite poloneze.

Ulterior, va începe procesul de acordare a protecției internaționale pentru acești cetățeni și vor fi luate măsuri pentru a facilita integrarea lor. Deciziile cu privire la viitorul loc de ședere al străinilor vor fi luate ținând cont de dorințele și nevoile acestora. Toate persoanele vor avea posibilitatea de a învăța limba poloneză, iar copiii vor avea posibilitatea de a mearge la școală.

Din cauza reglementărilor epidemiologice privind prevenirea COVID-19, toți străinii au fost puși în carantină timp de 10 zile de la data intrării pe teritoriul Poloniei, relatează Radio Polonia.

blank