Polonia și Ungaria
Actualitate, Featured

Polonia și Ungaria continuă blocarea bugetului UE

Ungaria şi Polonia îşi vor menţine veto-ul asupra bugetului multianual al Uniunii Europene în cazul în care accesarea de fonduri europene va fi condiţionată de situaţia statului de drept. Menţinerea acestui veto înseamnă blocarea bugetului UE, în valoare de 1.800 de miliarde de euro. Premierii ungar şi polonez, Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki, au spus că introducerea condiţiei privind statul de drept se poate face doar prin modificarea tratatelor UE, informează Agerpres.

„Condiţionalitatea propusă eludează Tratatul UE, foloseşte definiţii vagi şi termeni ambigui, fără criterii clare asupra justificării sancţiunilor şi nu cuprinde garanţii procedurale concrete”, se arată într-o declaraţie comună a celor doi lideri din Ungaria şi Polonia, după o întâlnire avută la Budapesta.

„Propunerea actuală este inacceptabilă pentru Ungaria”, a spus Viktor Orban, care a adăugat că o asemenea condiţionalitate în UE „va servi la crearea unei supremaţii a majorităţii, nu a dreptului”.

Legarea dezbaterii politice privind statul de drept de gestionarea economică a crizei provocate de pandemia de coronavirus este „iresponsabilă”, a mai declarat premierul ungar.

La rândul său, Mateusz Morawiecki a estimat că propunerea privind condiţionarea accesării fondurilor europene „este motivată politic” şi ea „ar putea conduce la dezintegrarea UE”.

„Propunerea noastră comună este să facilităm adoptarea rapidă a pachetului financiar prin stabilirea unui proces în doi timpi. Pe de o parte, să limităm domeniul de aplicare al oricărei condiţionalităţi bugetare suplimentare pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii conform concluziilor Consiliului European din luna iulie. Pe de altă parte, să discutăm în Consiliul European dacă trebuie stabilită o legătură între statul de drept şi interesele financiare ale Uniunii”, menţionează de asemenea cei doi prim-miniştri în declaraţia lor comună.

În cadrul unui vot preliminar la reuniunea de săptămâna trecută a reprezentanţilor permanenţi ai statelor UE, Polonia şi Ungaria şi-au pus în aplicare ameninţarea că vor bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi planul de redresare ”Next Generation” (de 750 de miliarde de euro), dacă va fi adoptat acordul convenit la începutul lunii între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE privind introducerea criteriului condiţionalităţii.

Ungaria şi Polonia riscă să piardă accesul la fonduri europene de zeci de miliarde de euro
Acest acord prevede că, la propunerea Comisiei Europene şi cu aprobarea unei majorităţi calificate a statelor membre, vor putea fi suspendate fondurile europene în cazul statelor membre acuzate că încalcă statul de drept (independenţa justiţiei, a presei, drepturile fundamentale etc), mecanism considerat de guvernele polonez şi ungar un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice.

Polonia şi Ungaria fac obiectul unor investigaţii oficiale din partea UE pentru atingerea adusă independenţei tribunalelor, media şi organizaţiilor neguvernamentale. Cele două ţări şi-au manifestat temerea că riscă astfel să piardă accesul la zeci de miliarde de euro în următorii şapte ani.

Cum Ungaria şi Polonia nu puteau opri singure acest mecanism de condiţionalitate a accesării fondurilor europene, adoptat la acea reuniune prin majoritate calificată, rezervele exprimate de aceste ţări au împiedicat adoptarea acordului asupra cadrului financiar plurianual şi a deciziei privind resursele proprii, care necesită unanimitate.

În replică, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că Polonia şi Ungaria ar trebui să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a-şi exprima dubiile cu privire la mecanismul care leagă accesul la fondurile europene de respectarea statului de drept, în loc să blocheze bugetul comunitar pe 2021-2027 şi planul de relansare.


blank