Featured, Investigaţii

Polițistul Brînduș, alt ofițer recunoscut la DIICOT de fetele abuzate, a ajuns în Secretariatul General al Guvernului și acum la Compania de Autostrăzi!

Sorin Brînduș spune că a fost în misiune la restaurantul ”Shanghai” și că nu are nici o legătură cu traficul de minore și de persoane de acolo, scrie Tolo.ro

• Date din dosar despre alți doi polițiști recunoscuți de victime: Ștefan Marinache și Sorin Brînduș.

• Procurorii l-au interceptat pe primul, polițistul Marinache, cum e invitat de șeful traficanților ca să facă Revelionul împreună.

• În ceea ce-l privește pe Sorin Brînduș, el susține că fata de la ”Shanghai” l-a recunoscut în 2005 pentru că anchetase două furturi la restaurant, în 2002.

• În 2016, după ce s-a pensionat din poliție, Brînduș a fost angajat la Secretariatul General al Guvernului Cioloș și a rămas acolo câteva luni și sub Grindeanu.

• Acum, el câștigă, peste pensie, mai bine de 1.500 de euro pe lună consiliindu-l pe directorul Companiei Naționale de Autostrăzi.

• Noi mărturii din dosar arată cum traficanții chinezi îi foloseau pe polițiști ca să șantajeze pe alți afaceriști chinezi, împărțind 10.000 – 15.000 de euro la fiecare caz!

• În același timp, ei se purtau crud cu fetele și le obligau să facă sex cu polițiștii.

”Ion a lui Feni a vândut o fată cre’ că sau ce s-a întâmplat… nu am fost pe fază, că nici nu mă interesa ce s-a întâmplat cu fata aia. Și familia a dat-o la dispăruți. Din câte s-a auzit că fata aia a fost găsită moartă sau ce… moartă… dispărută… vândută… p… mea” Unul dintre asociații chinezului Mihai, înregistrat în arest de către DIICOT, aprilie 2006

”Polițiștii au scăpat atunci și vor scăpa și acum. Au fost băgați oameni puternici, unii din străinătate, acolo se făcea sex, dar mai ales trafic cu chinezi. Cei 10 recunoscuți de noi sunt doar o părticică! Nu aveți nici o șansă, oricâte dezvăluiri veți face” Fată de la ”Shanghai”, dialog cu ziarul, februarie 2018

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

”Cu secțiile de poliție te descurci. Cu secțiile nu-i nici o problemă… nasol e când se bagă ăștia, procurorii!”.

E un citat din înțelepciunea de celulă.

Suntem în aprilie 2006 și un asociat al chinezului Mihai discută cu un alt arestat, care a acceptat să poarte microfon.

Această frază concentrează experiența celor care făceau trafic de fete și trafic de persoane.

Poliția era rezolvată.

Iată o stenogramă în care Șeful Mihai îl invită la Revelion pe unul dintre polițiștii din Sectorul 3.

De fapt, îl răsplătește și îl convoacă în același timp.

„Mergi cu mine de Revelion la Herculane, nu mai face rezervare”

Discuția este purtată pe 15 noiembrie 2005 între Mihai și „Ștefan”.

Gazeta a comparat numerele de telefon și a aflat că ”Ștefan” este fostul polițist Ștefan Aurelian Marinache din Sectorul 3, astăzi polițist comunitar.

După ce discută de „rezolvarea” unor probleme, chinezul își răsplătește interlocutorul.

MIHAI: Fii atent! Nu mai faci planuri de Revelion. O să faci cu noi, nu? (neinteligibil) La Herculane.

ȘTEFAN: Vedem! Nu-i problemă. Văd… Văd…

MIHAI: Da?

ȘTEFAN: Dacă nu putem să-l facem împreună, ne-om descurca și vedem cum?!

MIHAI: Nu! Tu mergi cu noi! Asta spune. Tu nu mai facă rezervare.

ȘTEFAN: Bine! OK.

MIHAI: Mergi cu mine.

ȘTEFAN: Bine, așa facem.

MIHAI: Mergi cu mine, da?

ȘTEFAN: Da, da.

MIHAI: Bine, bine.

blank

Polițistul local Marinache se mândrește pe Facebook cu participări la turnee de Poker

Marinache, astăzi în vârstă de 39 de ani, este cel mai tânăr polițist dintre cei 10 recunoscuți de fete, la îndemnul procurorilor DIICOT.

Despre el, victimele de la Shanghai spun că „venea des în biroul șefului meu, chinezul Mihai Zhang, și spunea că este prietenul lui”.

Azi, este angajat al poliției locale și unul dintre puținii din tabloul de 10 a cărui carieră n-a înflorit spectaculos.

Căutat repetat de Gazetă, polițistul Marinache a evitat contactul.

Întrebat punctual pe WhatsApp despre relația cu șeful traficanților și despre felul în care a fost recunoscut de victime la DIICOT, el a citit mesajul, dar n-a răspuns.

Șef în SRI, șef la Curtea Militară de Apel, șef la Poliția Parlamentului

În cei 12 ani scurși de la recunoașteri, ceilalți ofițeri pe pozele cărora fetele au pus degetul au progresat admirabil.

• Gabriel Predoiu, recunoscut de fete cu apelativul de ”Gabi SRI”, a devenit șeful unei direcții a Serviciului Român de Informații.

• Procurorul Marius Olteanu Felician a fost avansat șef la Secția de Urmări Penale al Curții Militare de Apel, cel mai înalt tribunal militar al României.

• Polițistul Ion Craiu a fost instalat drept șef al Poliției Parlamentului.

• Ofițerul Mihai Mândroc, șef la Antifraudă în Poliția Sectorului 3, a fost promovat în diplomație, ca atașat pentru Afaceri Interne al Ambasadei României de la Roma.

Iar azi, un alt nume din tabloul celor recunoscuți de fete în fața procurorilor DIICOT.

• Sorin Brînduș.

„Plecau cu punga de bani spre Secția 11”

Brînduș lucra la Secția 11 de poliție, în Sectorul 3.

Aceeași secție despre care, într-o mărturie aflată la dosarul penal o fată povestește cum unul dintre asociații chinezului Mihai ”pleca dimineața cu o pungă de bani spre Secția 11 de poliție”.

Într-o altă confesiune, obținută de procurori cu un om infiltrat cu microfonul în celula unde stăteau oamenii traficantului Mihai, aceștia povestesc cum ”doi polițiști de la Secția 11 veneau și claxonau ori de câte ori era o problemă”.

Mai mulți polițiști de la Secția 11 și din Sectorul 3, printre care și Brînduș, au fost fișați de DIICOT, pozele au fost prezentate fetelor abuzate, iar acestea i-au recunoscut.

Într-un drept la replică trimis către redacția ”Gazetei”, Brînduș este foarte nemulțumit.

El spune că ”în dosar nu au fost formulate acuzații împotriva mea” și că amintirea lui în tabolul celor 10 ofițeri recunoscuți de fetele abuzate e un act ”nedrept, defăimător și denigrator” comis de ziar la adresa lui. 

Spune că a fost recunoscut în 2005 pentru că a fost în misiune în 2002!

Brînduș susține că ”nu am fost recunoscut de ”fetele” implicate în faptele cercetate și la care faceți referire în material”.

Ba da!

Exact de una dintre fetele puse să se prostitueze a fost recunoscut polițistul Brînduș.

Căci fetele nu sunt, așa cum cinic se exprimă el, ”implicate în faptele cercetate” decât în măsura în care poți spune despre o nucă strivită de un ciocan că este implicată în propria strivire!

Versiunea integrală a polițistului Sorin Brînduș e publicată la finalul articolului.

În esență, polițistul explică faptul că a fost în misiune la restaurantul ”Shanghai” în 2002 și de aceea l-a recunoscut fata la DIICOT, trei ani mai târziu!

„Am cercetat două furturi”

blank

În privința afirmației că nu i s-au adus acuzații, el are dreptate.

Nici unul dintre cei 10 ofițeri recunoscuți n-a fost investigat mai departe.

După cum Parchetul General a recunoscut, DIICOT a clasat cazul ofițerilor, fără să mai adune probe suplimentare.

Brînduș susține că a fost la restaurant în 2002 pentru că era în misiune.

”Am cercetat două furturi care au avut loc la ”Shanghai” și care s-au finalizat cu dosare penale”, spune el.

”A venit mai întâi la un furt săvârșit la resturantul Shanghai, după care a mai revenit la restaurantul Shanghai o singură dată”, și-a amintit fata care l-a recunoscut, în fața procurorilor.

O groază de ofițeri la datorie într-un loc unde se derula fără opreliști trafic de minore și trafic de persoane

În tot acest timp, în care polițiștii susțin că erau la datorie, ”Shanghai” funcționa ca un paravan pentru o largă operațiune de trafic de minore și trafic de persoane.

După numărul de oameni ai legii care frecventau locul, zeci dintre ei fiind fișați de procurorii specializați în criminalitate organizată, ”Shanghai” ar fi trebuit să fie epicentrul siguranței din București.

Când colo, era nodul unei mafii nemiloase.

O mafie care sechestra fete minore și transfera cetățeni chinezi în Occident, via România, din același restaurant ”Shanghai” care gemea de ofițeri.

Traseul MAI – Guvern – Autostrăzi

Ca și în cazul altor colegi recunoscuți de fete în fața procurorilor DIICOT, cariera lui Sorin Brînduș la stat a curs netulburată, într-un crescendo încurajator.

După ce în aprilie 2016 s-a pensionat din Poliție, la 48 de ani, el a ajuns la Secretariatul General al Guvernului, la departamentul juridic.

Conform cronologiei din declarația de avere a lui Sorin Brînduș, el a fostangajat la secretariatul general al guvernului Cioloș și a rămas câteva luni și în guvernul Grindeanu.

Gazeta a cerut datele exacte ale prezenței fostului polițist în Palatul Victoriei, dar Guvernul n-a răspuns până la închiderea acestei ediții.

7.600 de lei pe lună salariu plus pensie de polițist

Cariera de specialist jurist a polițistului recunoscut de una dintre victimele de la ”Shanghai” nu s-a încheiat însă în Guvern.

În prezent, Brînduș e angajat la Compania Națională de Autostrăzi, pe poziția de consilier al directorului, pe chestiuni legale.

Salariul: 7.600 de lei net pe lună, care i se adaugă la pensie.

Compania de Autostrăzi răspunde ca Ambasada Chinei

Sindicatele au protestat când a apărut în companie Sorin Brînduș.

”Cu 7.600 de lei net cât are fostul polițist Brînduș salariu, el câștigă peste un inginer de drumuri! Asta peste pensia lui specială”.

Gazeta o contactează pe Elena Răileanu, președintele Sindicatului Drumarilor.

E prudentă în declarații. ”Nu-l cunosc pe acest domn Brînduș, probabil este angajat de curând, dar pot să vă spun doar că în acest moment ne judecăm cu CNCD pe motiv de discriminare din cauză că am introdus în contractul colectiv de muncă pe anul trecut interzicerea angajării pensionarilor”.

Înainte de a deveni publică prezența lui Brînduș pe tabolul recunoașterilor de la DIICOT, postul Digi 24 a cercetat separat această numire a lui Brînduș la Autostrăzi.

Pornind de la întrebarea ce caută un fost polițist la Autostrăzi?

Digi 24 a cerut o reacție de la conducerea companiei de stat.

”Domnul Mihai Sorin Brînduş are în domeniul juridic o experienţă profesională de peste 20 de ani, având şi calitatea de formator în cadrul Institutului de Formare si Pregatire Profesională din cadrul M.A.I”, spune CNAIR.

Digi insistă și îi întreabă pe șefii companiei dacă sunt la curent cu problemele carierei de polițist a lui Sorin Brînduș.

”La depunerea dosarelor a fost solicitat, conform legii, cazierul judiciar, din cuprinsul căruia nu a rezultat existenţa vreunei fapte penale constatate în sarcina domnului Mihai Sorin Brînduş de organele de cercetare penală. Mai mult decât atât, ultimul loc de muncă al domnului Mihai Sorin Brînduş a fost la Secretariatul General al Guvernului – Direcţia Juridică, ceea ce a implicat verificări ample asupra probităţii morale şi profesionale a acestuia”, spune Compania de Autostrăzi.

Vorba Ambasadei Chinei, atunci când l-a apărat pe traficantul de carne vie Mihai în fața Înaltei Curți de Justiție: ”Are un profil social moral corespunzător”.

Mai rămâne să dea ei DIICOT în judecată!

De fapt, toți cei 10 recunoscuți și alți zeci de ofițeri prinși în dosarul ”Shanghai” sunt impecabili profesional.

Ei derulau misiuni de succes acolo, de aceea i-au recunoscut fetele.

Numai că, în același timp și în același loc, potrivit unei sentințe definitive a trei curți de justiție, la restaurantul și salonul de masaj ”Shanghai” se făceau afaceri cu minore sechestrate și trafic transfrontalier de cetățeni chinezi, care tranzitau ilegal România spre UE!

Atât Sorin Brînduș, cât și colegul său de la Poliția Sector 3, Marian Mândroc, ambii recunoscuți de fetele abuzate, lasă de înțeles că vor da în judecată Gazeta și pe autorii investigației.

Excelent!

”Referitor la actele de urmărire penală apărute în mass-media, din verificările efectuate a rezultat că acestea se regăsesc în integralitatea lor în cuprinsul dosarului judecat de Secția I Penală a Tribunalului București” Comunicat Parchetul General, 1 februarie 2018

Cum, conform Parchetului General, noi am publicat doar acte publice, din dosarul penal, polițiștii au o singură șansă: să dea în judecată DIICOT că i-a urmărit, i-a fișat și a pus pozele lor de i-au recunoscut fetele.

Asta ar fi apogeul umorului negru al acestui caz cu un fundament atroce, însă cu numeroase momente de absurd.

Mai e puțin și cei 10 ofițeri recunoscuți de fete se vor victimiza că DIICOT a făcut doar recunoașterea și nu a dus mai departe cercetările, care le-ar fi dovedit inocența!

Cum trimitea traficantul Mihai poliția să extorcheze alți afaceriști chinezi

E clar că, de fapt, poliția a fost energică și și-a făcut datoria.

Iată cum.

Povestește unul dintre asociații chinezului Mihai, care a coloaborat cu procurorii ca să scape mai ușor.

”De asemenea, inculpatul are cunoștință că Mihai, sprijinit de Wan Yan, trimitea polițiști de la Secția 11 la anumiți chinezi acasă pentru ca acestora să li se verifice vizele”.

”Acești chinezi verificați de poliție erau de fapt chinezi despre care Mihai cunoștea că au posibilitatea să plătească sume de bani cuprinse între 10.000 și 15.000 de dolari pentru a nu mai fi deranjați de organele de poliție”.

”După ce se făceau aceste verificări, Mihai mergea și discuta cu acei cetățeni chinezi, le spunea că le poate rezolva problema cu poliția și  ce sumă de bani trebuiau să plătească, sumă care se împărțea cu cei din poliție și cu Wan Yan”.

În aceste condiții e clar.

Ofițerii au fost abuzați prin necercetare penală.

blank