Poliţiştii din Buzău au făcut percheziţii la persoane bănuite de trafic de substanţe periculoase
Actualitate, Featured

Poliţiştii din Buzău au făcut percheziţii la persoane bănuite de trafic de substanţe periculoase

Poliţiştii din Buzău, cu sprijinul poliţiştilor specializaţi în domeniul chimic, biologic, radiologic şi nuclear, fac marţi 10 percheziţii în municipiile Buzău şi Rm.Sărat şi în localităţile limitrofe la persoane bănuite de trafic de substanţe periculoase, fosfură de aluminiu.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Buzău, marţi dimineaţă, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, cu sprijinul poliţiştilor specializaţi în domeniul CBRN (chimic,biologic, radiologic şi nuclear) din cadrul SIAS, pun în executare un număr de 10 mandate de percheziţie, pe raza municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat şi localităţilor învecinate.

Poliţiştii din Buzău au făcut percheziţii și la sediile şi punctele de lucru ale agenţilor economici, cât şi la domiciliile administratorilor.

Activităţile sunt realizate într-o cauză penală în care se fac cercetări privind săvârşirea infracţiunii de trafic de substanţe periculoase, fosfură de aluminiu.

Percheziţiile de marţi vin după ce alte descinderi, din 21 august, în patru judeţe la persoane bănuite că ar fi comercializat ilegal, ca produse pentru combaterea dăunătorilor, produse foarte toxice periculoase pentru sănătatea umană. Percheziţiile s-au desfăşurat atunci în judeţele Buzău, Gorj, Sibiu şi Vâlcea. Acţiunea a vizat domiciliile unor persoane şi sediile sociale ale unor societăţi comerciale, bănuite de producerea, deţinerea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, fără drept. Acestea ar fi comercializat ilegal, către publicul larg, produse pentru combaterea dăunătorilor care, în realitate, sunt produse biocide, utilizate pentru eliminarea rozătoarelor, fiind foarte toxice şi periculoase pentru sănătatea umană şi siguranţa plantelor.

Produsele nu pot fi comercializate către publicul larg, deoarece conţin un anticoagulant, „difenacum”, a cărui aplicare este interzisă în grădină sau pe sol.


blank