Actualitate, Featured

Poliția din Timiș a prins niște cetățeni belgieni cercetați pentru omor

Doi belgieni, soț și soție, bănuiți că au omorât în 2006 un bărbat, au fost prinși de poliția din Timiș sâmbătă seară. 

Pe numele suspecților, considerați extrem de periculoși, era emis un mandat european de arestare și erau căutați de autorități.

La percheziții, anchetatorii au găsit un pistol și mai multe cărtușe.

Străinii plănuiau să se stabilească în România și chiar își cumpăraseră un teren pe care voiau să construiască o casă.

Reporter: „De ce ați venit în România? Ce s-a întâmplat în Belgia? De ce i-ați omorât?”

Suspecți: „Degeaba.”

Este declarația făcută sâmbătă seară de individul bănuit că, în urmă cu 14 ani, a ucis cu sălbăticie un bărbat în Belgia.

Suspectul, în vârstă de 64 de ani, și soția lui, de 43 de ani, au fost ridicați de polițiști dintr-o locuință din Timiș, au fost încătușați și duși în arest. Cei doi veniseră de curând în România și aveau de gând să se stabilească aici. Proprietarul casei povestește că nu știa de cumplita faptă de care sunt acuzați belgienii.

Proprietarul casei: „I-am cunoscut în Franța acum vreo trei ani de zile. Și-au luat un teren acum la vreo 500 de metri, un kilometru. Liniștiți, calmi, glumeți, râdeau, glumeau. Erau ok. Oameni normali. Și acum sunt surprins ce aud. Nici nu știu ce se întâmplă.”

Polițiștii cercetează casa în care au locuit cei doi soți în localitatea Peciu, iar rulota cu care au venit cei doi în România a fost scoasă. Vehiculul va fi supus unor exeprtize amănunțite.

Aurora Voicilă, purtător de cuvânt IPJ Timiș: „Ambii cetățeni belgieni cercetați pentru comiterea infracțiunii de omor. Cei doi erau cunoscuți ca fiind înarmați și violenți, asupra bărbatului fiind găsită în momentul reținerii o armă de foc.”

Pistolul de calibru 22 de milimetri și cele șase cartușe au fost confiscate. Suspecții urmează să fie extrădați și să ajungă în Belgia, unde vor răspunde pentru acuzația gravă care li se aduce.

cetateni belgieni, cercetare pentru omor, arestati, timis,

blank