PNL
Featured, Politic

PNL şi PSD, în şedinţe, înainte de moţiunea de cenzură de marţi. Liberalii prezintă rezultatul negocierilor cu fiecare parlamentar, PSD se asigură că toţi aleşii vor fi prezenţi la vot

Conducerile PNL şi PSD se reunesc, luni, în şedinţe, pentru a pregăti strategia din ziua moţiunii de cenzură, care se va vota marţi în plenul comun al Parlamentului. Liberalii aşteaptă rezultatele negocierilor făcute în ultimele zile, cu fiecare parlamentar din Opoziţie în parte, în timp ce social-democraţii se asigură că toţi deputaţii şi senatorii lor vor fi prezenţi la vot.

Biroul Politic al PNL se va întruni la ora 11.00 la Parlament, în timp ce Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat va avea loc tot de la ora 11.00, la sediul central al partidului.

PNL vrea să îi convingă pe parlamentari să nu voteze moţiunea de cenzură.

La ultima şedinţă a noii conduceri a PNL, s-au stabilit două echipe de negociere, la Camera Deputaţilor şi la Senat, privind moţiunea de cenzură. În echipa de la Camera Deputaţilor sunt Florin Roman, Gabriel Andronache, Lucian Bode, Dan Vîlceanu, Raluca Turcan, Virgil Popescu şi Gigel Ştirbu, iar la Senat, Alina Gorghiu, Daniel Fenechiu, Marcel Vela, Monica Anisie şi Nicolae Ciucă.

Liberalii spun că îl susţin în continuare pe Florin Cîţu pentru funcţia de premier, chiar şi în cazul demiterii Guvernului prin moţiune de cenzură. Europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat, duminică, la Prima Tv, întrebat dacă Iohannis îl va desemna pe Cîţu premier, că este ”absolut convins” că acest lucru se va întâmpla şi a prezentat un scenariu conform căruia un alt premier nominalizat de liberali fie demisionează, fie nu este învestit prin vot.

PSD trebuie să se asigure că toţi parlamentarii săi vin la vot, marţi

Social-democraţii discută, la rândul lor, despre pregătirile pentru moţiunea de cenzură. Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, le-a transmis deja colegilor din Parlament un mesaj în care le cerea să respecte regulile de protecţie sanitară, pentru a nu exista riscul de infectare sau intrare în carantină, înainte de moţiune.

El mai afirma că este exclus ca Partidul Social Democrat sau cineva din PSD să nu voteze această moţiune de cenzură. ”Am şi vorbit cu colegii mei, am trimis şi un mesaj ieri, să evite întâlnirile publice, astfel încât să nu avem probleme că vor contracta coronavirus. Sunt ferm convins, cei 157 de parlamentari ai PSD vor fi prezenţi marţi şi vor vota la vedere, cum este şi normal, ca Guvernul Cîţu să plece. Cred că trebuie să devenim serioşi, e un demers serios”, spunea, la RFI, Marcel Ciolacu.

Ciolacu mai spunea că PSD nu va susţine sub nicio formă un Guvern minoritar PNL-UDMR. ”Este exclus aşa ceva. Noi considerăm că în acest moment sunt două variante: ori cei de la USR, după ce trece Congresul, uită de problemele pe care le-au avut cu PNL-ul şi vor crea din nou o majoritate parlamentară, să vedem pentru cât timp, ori alegeri anticipate”, a declarat liderul PSD.

blank