Actualitate, Featured

PNL nu a propus nu a propus premier la consultările cu Iohannis

Klaus Iohannis a început consultările cu partidele și totul pare doar un foc de paie și asta pentru că PSD nu va participa la aceste consultări.

Liviu Dragnea a declarat marți că social democrații nu pot merge la consultări, deoarece vor să respecte cu strictețe prevederile constituționale. La discuțiile cu Iohannis nu vor veni nici reprezentanții ALDE.
Raluca Turcan, președintele interimar al PNL a spus la finalul consultărilor cu președintele Klaus Iohannis, că liberalii nu sunt în măsura de a face o propunere de premier și că, dacă s-ar ajunge într-o astfel de situație, prima opțiune ar fi Dacian Cioloș.

„Nouă ne pare rău că în perioada de campanie electorală nu am vorbit mai mult despre programul economic al PNL. Nu suntem, în momentul de față, în măsura de a face o propunere de premier. Așteptăm rezultatul consultărilor. Așteptăm să vedem ce se întâmplă, dacă partidele își exprimă în mod public interesul de a servi cetățeanul, și deci, în momentul de față, nu avem o propunere de premier, dar dacă ar fi să ajungem în situația de a face propunerea de premier, cu siguranță va fi un om integru, implicat, pentru care să vorbească faptele”, a spus Turcan, la Palatul Cotroceni.

Ea a precizat că, în cazul în care PNL ar propune un premier, prima opțiune ar fi Dacian Cioloș.

„Vom urmări ce se întâmplă cu partidele de dreapta, care se clamează a fi de dreapta, vom discuta și vom vedea dacă vom ajunge în acea poziție. Dacă vom ajunge în situația de a propune un premier, bineînțeles că domnul Dacian Cioloș va fi prima opțiune, însă în același timp noi suntem oameni realiști și este clar că am ajunge în situația de a propune premier dacă s-ar forma o coaliție de dreapta. Deci, trebuie să fie o persoană care să poată strânge partidele de dreapta”, a adăugat Turcan.

blank