Actualitate, Featured

PMB Gabriela Firea Programul de consolidare a clădirilor cu risc seismis este o urgență

Primarul General, Gabriela Firea in București există 343 de clădiri din clasa I de risc seismic, iar în ele locuiesc 8.993 de locuitori, de aceea programul de consolidare a acestora este o urgență majoră pentru Primăria Capitalei..

Primăria Municipiului București a instituit facilități financiare pentru sprijinul proprietarilor în procesul de consolidare, locuințe temporare de calitate, urgentarea lucrărilor, aplicație pentru smart-phone, arhivă electronică, reabilitarea podurilor, pasajelor, spitalelor și teatrelor și campanii de informare și conștientizare a riscurilor la care se expun locatarii, a obligațiilor și drepturilor proprietarilor

41 de șantiere deschise

Pentru ca bucureștenii să știe ce face primarul lor în acest sens, Gabriela Firea, edilul-șef al Capitalei,  a susținut, vineri, 2 noiembrie, o conferință de presă în care a prezentat programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic.

„Avem 96 de clădiri incluse în programul de consolidare, la 41 sunt deja deschise șantiere, sunt cifre-record pentru istoricul acestui domeniu în București. E un program pe care l-am restartat, cu resursele suplimentate în ultimii ani. Pentru a consolida toate clădirile cu risc seismic, e nevoie de modificarea legislației”, a declarat Gabriela Firea.

Investiție record: într-un an, de 10 ori cât în ultimii 6

 De asemenea, primarul general al Capitalei a prezentat și măsurile conexe ale acestui program: “In ultimii 27 de ani, autoritatile locale au reabilitat cu fonduri proprii doar 20 de cladiri, fondurile și resursele umane alocate erau total insuficiente: 1 milion de lei a fost alocat în 6 ani, față de 10 milioane de lei alocate în 2018, respectiv doar opt persoane se ocupau de întregul program de consolidari, față de aproape 500 de angajati care desfasoara in prezent, prin companiile infiintate, exclusiv actiuni dedicate domeniului consolidarilor, reabilitarilor si restaurarilor. Masurile au dat rezultate: în acest moment, avem 96 de clădiri, încadrate în categoria Risc Seismic I, incluse în programul de consolidareunele in executie, altele in etape avansate de intocmire a documentatiilor premergatoare lucrarilor, iar la 41 de imobile sunt deja deshise șantiere – sunt cifre-record pentru istoricul acestui domeniu în București. E un program pe care l-am restartat, cu resursele suplimentate în ultimii ani. Programul ar putea fi accelerat prin modificările legislative pe care Primăria Capitalei le solicită de mai mulți ani, de aceea fac din nou apel la autoritatile centrale sa modifice cadrul legislativ, astfel incat cladirile care sunt declarate pericol public sa poata fi evacuate in regim de urgenta pentru a se demara procesul de consolidare.

 Este nevoie să se consolideze urgent toate clădirile cu risc seismic. Degeaba există dorință, voință și buget din partea Primăriei Capitalei, degeaba le spunem proprietarilor ce facilități avem și le punem la dispoziție locuințe temporare, dacă legislația ne împiedică să evacuăm imobilele care e necesar să intre în proces de consolidare. În alte țări, expertiza care arată gradul de risc seismic al unei clădiri ține loc de ordin de evacuare.” 

Centrul Capitalei, zona cea mai afectată

Cele 41 de cladiri la care lucrările sunt în curs de execuție sunt situate în centrul Bucurestiului:

– la 8 dintre acestea sunt finalizate lucrarile de punere in siguranta, in acest moment se lucreaza la consolidarea propriu-zisa,

– la alte 33 de imobile Compania Municipala Consolidari executa lucrari de punere in siguranta, lucrari premergatoare celor de consolidare.

Pentru alte 55 de clădiri, suntem în etape avansate de realizare a documentațiilor tehnice.

 În plus, Primăria Capitalei a oferit suport tehnic proprietarilor a 38 de imobile care doresc să își consolideze clădirile cu forțe proprii, în etapele de întocmire a documentațiilor tehnice și de obținere a autorizațiilor.

Obiective importante, în lucru

De asemenea, in prezent se lucreaza la fostul sediu al Primăriei Sectorului 5 (consolidarea, reabilitarea, extinderea şi restaurarea faţadei imobilului din Bd. Regina Elisabeta nr. 29-31) și la Palatul Voievodal Curtea Veche din Str. Franceză, monument istoric ce va fi consolidat, restaurat şi redat circuitului turistic. Pentru alte doua institutii de cultura, (Teatrul  foarte Mic si Teatrul Municipal “Lucia Sturdza Bulandra”) au fost alocati bani in buget si se vor efectua lucrari de expertizare, proiectare si executie.

Totodata, Primaria Capitalei a alocat sumele necesare achiziționării a 50 de senzori seimici de tip ETNA. Senzorii servesc la colectarea datelor de pe toată raza Capitalei. Astfel, va putea fi realizată o hartă detaliată cu privire la riscul seismic. Harta poate sta la baza proiectării viitoarelor imobile din București.

 PMB ajută proprietarii să-și îndeplinească obligația legală de consolidare

Primarul General, Gabriela Firea, a menționat că obligația legală de consolidare este a proprietarilor, însă Primăria Capitalei asigură o parte din finanțare și acordă mai multe categorii de facilități: “Acum avem condiții atractive pentru proprietari: familiile care au venitul sub suma a trei salarii minim brute pe economie nu plătesc nimic. Pentru aceștia, Primăria Capitalei acoperă 100% din costuri – și cel cu relocarea în locuința temporară, și punerea în siguranță a clădirii, și cel de consolidare – iar pentru cei care nu pot fi încadrați aici asigurăm jumătate din sumă. Contribuția de 50% a proprietarilor nu se achită pe loc, ci eșalonat pe 25 de ani, fără nicio dobândă, așadar o formă extrem de avantajoasă de finanțare. Locuințele de necesitate au fost curățate – deci nu mai sunt un motiv de amânare a lucrărilor de consolidare. Pentru că o altă reținere venea din durata mare a lucrărilor, am urgentat acese proiecte, alocând fonduri și resurse umane consistente, așa cum am spus. Sunt condiții avantajoase, special gândite pentru ca programul să devină mai atractiv.”

Proprietarii cladirilor care se afla in proces de consolidare au fost mutati in locuințele de necesitate situate în blocurile gemene din Piața Națiunilor Unite, care au fost igienizate și amenajate. În acest moment, din cele 128 de locuințe sunt ocupate aproape 80%. Costul relocării proprietarilor este suportat în integralitate de PMB.

  Aplicație pe smartphone cu detaliile proiectului

Alte măsuri care fac programul mai accesibil se referă la crearea unei aplicații și a unei arhive electronice și la derularea de campanii de informare/conștientizare.

Primăria Capitalei are in curs de definitivare o aplicație pentru smartphone – prin care proprietarii ce locuiesc in cladiri cu risc seismic pot avea acces rapid la informații: stadiul dosarelor, stadiul proiectării, expertizării și lucrărilor, sau pot depune solicitări direct din aplicație. 

Administratia Municipala pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic a finalizat arhiva electronica. Avantajele sunt clare: se elimină timpul pierdut cu drumul pana la arhiva; se poate accesa cu user și parolă de pe orice computer, smartphone. Site-ul Administratiei Municipale pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic va avea încorporată o hartă interactivă a imobilelor cu risc seismic I (RS I).

Administratia Municipala pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic, prin Compania Municipală Publicitate și Afișaj, a realizat campania de informare BUCUREȘTI TRAINIC, cu privire la avantajele consolidării, obligațiile legale pe care le au proprietarii, dar și cu privire la facilitățile oferite de PMB. Au fost lipite afișe la scările imobilelor care prezinta risc seismic, dar și flyere împărțite door to door. In cadrul aceleiasi campanii, Administratia Municipala pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic a comandat Companiei Municipale Publicitate si Afisaj, realizarea unor spoturi radio, TV si online care urmaresc constientizareacetatenilor cu privire la necesitatea de consolidare a cladirilor cu risc seismic.Totodata, incepând din anul 2016, anual, au fost trimise notificări tuturor persoanelor care locuiesc sau dețin proprietăți în imobile încadrate în RS I, cu privire la obligațiile pe care le au, dar și la facilitățile de care dispun. Notificările au fost făcute conform OUG 20/1994.

Infrsatructura ți spitalele, o prioritate

In paralel, Primaria Capitalei lucreaza și pe partea de infrastructură: au fost realizate expertizele tehnice pentru podurile și pasajele rutiere aflate în administrare, iar în prezent se află în reabilitare/consolidare Podul Străulești. Alte 9 obiective sunt în faza de documentație: Podul Grant, Pod Insulă, pod Timpuri Noi, pasaj Unirii, pasaj Fundeni, Pod Operă, pod Eroilor, pod Ciurel si Planșeu Piața Unirii. 

Și spitalele administrate de PMB sunt incluse în acest proces: două sunt în curs de consolidare (Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor, Corpul A – în faza de execuție pentru ultima parte a proiectului ,,Reconstrucția, reamenajarea, modernizarea și echiparea Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor”, iar Spitalul Clinic de Boli Reumatismale dr. I. Stoia – în faza de execuție, ce se va termina în 2 luni).

În următoarele luni, sunt planificate pentru consolidare Spitalul Clinic de Boli Infectioase ,,Dr. Victor Babeș” (Pavilion A – aflat in faza de proiectare și execuție), Spitalul Clinic Prof. Dr. Th. Burghele, cel mai mare proiect (s-a finalizat Studiul de Fezabilitate, s-au întocmit toate expertizele, urmează să fie supus aprobării CGMB); Spitalul Clinic Colentina (corp E – documentație tehnică în curs de elaborare) și Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Alexandru Obregia (corpurile C5, C17, C24).

Alte 11 unități medicale sunt la stadiul de expertizare din punct de vedere al riscului seismic, urmând ca, în funcție de rezultat, să intre în etapa de proiectare / execuție: 3 unități au expertize finalizate, 2 în curs și 6 sunt planificate pentru anul următor.

 

 

blank