Actualitate

Planul de salvare al Televiziunii Naționale – bugetul de stat

„Principala intervenție legislativă constă în separarea celor două funcții: cea de președinte al consiliului de administrație de cea de director general”, se arată în expunerea de motive a unei propunerii legislative elaborate de comisia de cultură a Senatului, în fruntea căreia se află senatorul PSD Georgică Severin.

În document este atestată ”precaritatea resurselor financiare ale SRTv”. Drept urmare, inițiatorii propun instituirea posibilității ca achiziția de licențe, producția și difuzarea evenimentelor de importanță majoră cu caracter cultural, artistic și sportiv, interne sau internaționale, să poată fi finanțată din fonduri alocate de la bugetul de stat.

În adresa către Biroul permanent al Camerei Deputaților, semnată în numele inițiatorilor de senatorul PSD Georgică Severin, se cere adoptarea în procedură de urgență.

blank