Actualitate, Featured

Plangerea lui Kovesi la CEDO,a fost admisă

Fostul procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat CEDO în legătură cu modul în care a fost demisă din funcție.

Astăzi, plângerea lui Kovesi a trecut de filtrul preliminar al CEDO și poate începe judecata pe fond a cauzei.

Fostul procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a explicat că sesizarea depusă la CEDO pe tema revocării sale din funcție este unul de principiu și explică faptul că odată ce judecătorii CEDO vor constata încălcări ale drepturilor omului, atunci procedura de destituire a unui procuror-șef se va schimba. O decizie favorabilă pentru Kovesi la CEDO va lovi puternic în strategia lui Tudorel Toader, cel care va fi nevoit să găsească alte soluții pentru a schimba procurorii șefi pe care îi consideră nepotriviți în funcții.

”Nu comentez acest demers, dar repet, această solicitare către CEDO este una de principiu. Dacă Curtea va constata că prin această procedură au fost încălcate drepturi fundamentale ale omului, atunci această procedură nu va putea fi aplicată și pe viitor.”, a declarat Laura Codruța .

Kovesi a refuzat să comenteze situația din interiorul DNA, acolo unde de peste șase luni conducerea este interimară.

”Chiar astăzi cred că sunt 6 luni de când am fost revocată, nu mai conduc DNA. Cei care sunt acolo trebuie să explice situația din instituție. Eu, ca de obicei, comentez ceea ce fac eu, nu ceea ce fac alții.”, a mai spus fostul procuror-șef DNA.

De asemenea, Kovesi a evitat să intre în polemică cu Tudorel Toader. ”Eu comentez ceea ce fac eu, nu ceea ce fac alții”.

blank