Actualitate

Piedone vrea despăgubiri uriașe de la Denise Rifai. Vezi de ce o dă în judecată

Fostul edil al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone este hotărât să o dea în judecată pe Denise Rifai, realizatoare la Realitatea TV. Scandalul a pornit după ce în ediția de vineri a emisiunii ”News Room – Ora primarului” moderată de Rifai, jurnalista a spus că Piedone e un Pinocchio pentru că a mințit când a anunțat că merge la Realitatea TV alături de Răzvan Sava, de la PNL.
Mai mult, Denise Rifai a pus și două marionete Pinocchio pe un scaun spunând că acestea îi reprezintă pe cei doi.

Acum, Piedone o acuză pe Denise Rifai că a folosit un limbaj licențios și incriminator la adresa sa și a familiei sale. ”Prin afirmațiile denigratoare și șicanatoare ați încălcat drepturile nepatrimoniale la demnitate și imagine aparținând subsemnatului și familiei mele. În urma atingerii grave a drepturilor subsemnatului și ale familiei mele prin afirmațiile din cadrul emisiunii, ați depășit granițele libertății de exprimare.”, spune fostul primar.
Acesta este hotărât să meragă în justiție și să ceară despăgubiri de 500.000 de euro.

”Vă comunic că voi întreprinde urgent acțiuni judiciare împotriva dumneavoastră și mă voi adresa organelor abilitate în drept pentru repararea prejudiciului pe care mi l-ați provocat.”, adaugă Piedone în mesajul către Realitatea TV și Denise Rifai.

blank