Piedone
Politic

Piedone, sigur de victoria în alegeri: „Eu merg pe combustibilul cetăţeanului. Oamenii de pe stradă mă salută, mă pupă, mă respectă, lucrurile astea nu sunt artificiale la oamenii simpli”

Cristian Popescu Piedone nu are nici cel mai mic dubiu că va fi următorul primar general al Capitalei. Spune că această siguranţă i-o dau oamenii în mijlocul cărora se află de 30 de ani şi care nu pot simula respectul pe care îl au faţă de el.

Piedone susţine că nu are contracandidaţi la Primăria Capitalei şi că nu are niciun motiv de care să se teamă că nu ar câştiga fotoliul de primar.

Edilul Sectorului 5 spune că nu-l interesează şi nu-l afectează criticile şi jignirile pe care i le aduc rivalii din politică. Recent, deputatul Ionuţ Moşteanu, purtător de cuvânt al USR, a lansat un atac la adresa lui Piedone acuzându-l că este “profund corupt” şi descriindu-l ca fiind “circar, fără substanţă”

„Dacă vorbim despre USR, ar trebui să se uite la bârna din ochiul lor, nu la paiele inexistente, să se uite la miliardul de euro încasat pe vaccinuri. Hoţul strigă hoţii. Ei au înşelat poporul cu promisiunile lor. Ei acum nu mai pot minţi, chiar dacă vor minţi şi vor face din nou promisiuni, oamenii s-au convins de ei. Este timpul ca oamenii să-şi spună oful.

Veţi vedea pe 9 iunie votul popular. Poporul a aşteptat 34 de ani să se respecte promisiunile care nu s-au respectat.

USR merge pe un combustibil cumparat, eu merg pe combustibilul cetăţeanului. Energia cetăţenilor mă face să nu am somn noaptea. Nu zic că sunt eu cel mai bun, dar eu simt emotia oamenilor, ei vor merge pe ceea ce au constatat, oamenii văd ce am făcut eu.

Dacă mă vor jigni pe mine sau pe familia mea, nu pe mine mă jignesc, ci pe susţinătorii mei, pe oameniii care se vor duce la vot. Eu duc, sunt tăbăcit. Să-i lăsăm pe oameni să voteze aşa cum gandesc.

Pe mine nimic nu mă poate intoarce din drum. Dacă mâine vor să mă aresteze, şi din puscarie imi depun candidatura. Nu ma sperii, acolo am mai fost. Mă sperie doar nesimtirea lor, indolenta, faptul că vin încă o dată să cerşească votul.

Merg zilnic, de 30 de ani, pe stradă, printre oameni. Le simt pulsul. Siguranţa că voi câştiga mi-o dau ei, felul în care se comportă, cum te salută, cum te pupă, lucrurile astea nu sunt artificiale la oamenii simpli„, a declarat Piedone la România TV.

blank