Economic, Stiri

Petrom a dat iar lovitura.

A treia sondă de explorare forată de Petrom şi ExxonMobil în Marea Neagră, Pelican South-1, ar fi identificat o nouă acumulare de gaze. Acesta ar putea fi al doilea succes, după descoperirea din 2012.

dwc_deep_water555_11916200

Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze, şi gigantul american ExxonMobil ar fi descoperit o nouă pungă de gaze prin forarea celei de-a treia sonde de explorare în perimetrul Neptun din Marea Neagră, arată surse din piaţă.

Cele două companii spun că încă evaluează datele culese de sonda Pelican. În timp ce sursele plasează noua descoperire în jurul nivelului de 20 de miliarde de metri cubi, Petrom şi ExxonMobil infirmă această estimare.

Pe „radiografiile” pe care companiile petroliere le fac straturilor geologice, la adâncimi de mii de metri, posibilele rezerve de hidrocarburi apar ca nişte cocoaşe, ca nişte pahare răsturnate, dar care nu sunt de fiecare dată pline. Pentru a vedea dacă aceste pahare sunt pline, petrolişti forează sonde de explorare, culeg date şi abia apoi iau decizia de a trece la extracţia propriu-zisă.

blank