Peste 400.000 de familii vor primi ajutor, din toamnă, pentru plata facturilor la energie și gaze care au explodat în ultimul an a promis ministrul Energiei după o ședință de urgență la Guvern.

Planul este ca cei mai vulnerabili consumatori, cu venituri mici, să primească sprijin după ce mulți au acumulat restanțe uriașe.

Piaţa de energie a fost liberalizată de la 1 ianuarie, iar între timp facturile au explodat. Energia electrică costă acum mai mult cu 25% mai mult faţă de vara anului trecut, arată datele statistice. Premierul a cerut explicaţii de la autorităţile din domeniu.

Florin Cîțu: ″Este diferență mare de la piață liberă la piață concurențială. Vom avea o soluție de a finanța și de aproba mai repede consumatorul vulnerabil, pentru că aceste companii au profituri mai mari decât au avut până acum și putem acolo să transferăm″⁣.

Ministrul energiei spune că ‘’in octombrie sau noiembrie’’ ar putea intra în vigoare legea consumatorului vulnerabil, prin care vor fi acordate subvenţii la plata facturilor. Vor beneficia românii cu venituri mici.

O lege pentru românii vulnerabili este aşteptată de ani de zile. Guvernul estimează că sunt  Peste 400.000 de consumatori vulnerabili – ei vor putea primi ajutor şi pentru plata electricităţii, dar şi a gazelor. Vor fi discutate mai multe criterii în baza cărora să fie dat ajutorul. De pildă, în funcţie de venit, de aceste ajutoare ar putea beneficia cei care au un venit de cel mult 810 lei de persoana în cazul familiilor şi aproape dublu pentru persoanele singure.

Între timp, Ministrul Energiei îi îndeamnă pe oameni să-şi facă noi contracte.

Virgil Popescu: ″Mergeţi pe piaţa concurenţială, liberă, alegeţi cea mai bună ofertă, nu staţi în piaţa de serviciu universal, care este scumpă”.

Legea consumatorului vulnerabil va fi discutată odată cu reluarea activităţii parlamentare, în septembrie. Totodată, guvernul ia în calcul şi o compensare suplimentară la facturi, pentru această iarnă, de care să beneficieze mai mulţi consumatori, nu doar cei consideraţi vulnerabili.