Actualitate, Stiri

Peste 30.000 de litri de vin contrafăcut, ridicaţi de poliţişti

e (10)

Peste 30.000 de litri de vin contrafăcut au fost ridicaţi de la şapte persoane care au fost depistate în flagrant de poliţişti. De asemenea, au fost identificate şi ridicate înscrisuri, evidenţă contabilă, extracontabilă, tehnică IT, etichete inscripţionate cu diferite mărci de vin, un autoturism, o armă letală şi una neletală, informează un comunicat de presă al IGPR.

În urma percheziţiilor efectuate sub coordonarea Poliţiei Române şi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au fost depistate în flagrant şapte persoane care produceau, ambalau şi etichetau recipiente cu vin contrafăcut, în vederea comercializării.

Totodată, s-a constatat faptul că persoanele depistate s-au branşat ilegal la reţeaua electrică, iar angajaţii găsiţi la faţa locului nu aveau întocmite contracte de muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Peste 200 de poliţişti au efectuat joi 44 de percheziţii, pe raza judeţelor Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Dolj, Olt, Maramureş, Iaşi şi Vrancea şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni economico-financiare.

Percheziţiile s-au desfăşurat la sediile şi punctele de lucru ale mai multor agenţi economici şi la locuinţele a patru persoane bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul producerii şi comercializării de produse accizabile.

În fapt, în perioada 2013-2014, poliţiştii şi procurorii au documentat activitatea infracţională a patru persoane din Tulcea, cu vârste cuprinse între 34 şi 48 de ani, care ar fi produs ilegal vin, cu ajutorul unei instalaţii clandestine aflate într-o societate comercială de pe raza comunei Mihai Viteazu, judeţul Constanţa, care ulterior ar fi fost comercializat, atât în judeţ, cât şi în alte localităţi din ţară. Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că persoanele bănuite de săvârşirea acestor fapte ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului român cu peste 50.000 de lei.

blank