Actualitate, Stiri, Ultima Ora

PERCHEZIŢII PE FONDURI EUROPENE în Botoşani şi Suceava

PERCHEZIŢII PE FONDURI EUROPENE în Botoşani şi Suceava. Procurorii au descins la 16 adrese. Este vorba de infracţiuni de corupţie şi se suspectează folosirea ilegală de fonduri europene. Sunt vizate şi două instituţii publice.

perchez_26353700_92889500_98422100

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni de corupţie, conexe infracţiunilor de corupţie şi privind obţinerea nelegală de fonduri europene. În cursul zilei de 23 septembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate 16 percheziții domiciliare în locații situate în judeţele Botoşani şi Suceava, dintre care două la sedii de instituții publice, iar restul la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, precizează un comunicat al DNA.