Social, Stiri

Percheziţii la suspecţi de evaziune şi spălare de bani.

Polițiștii au efectuat marți în București și Ilfov 14 percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 100 de milioane de dolari prin evaziune fiscală și spălare de bani, potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov.

blank

Treizeci de persoane au fost conduse la audieri, în cazul lor urmând a fi dispuse măsuri legale.

La acțiune au participat peste 150 de polițiști din cadrul unității centrale și teritoriale ale IPJ Ilfov și luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

În continuarea stabilirii activităților infracționale, polițiștii au prins în flagrant delict doi reprezentanți ai unor societăți care depuneau 300.000 de dolari la o unitate bancară, bani ce proveneau din activități ilicite și care urmau să ajungă în China.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

blank