Featured, International

Pentru a doua zi consecutiv, bursele europene deschid pe crestere

Principalele burse europene au deschis şedinţa de marţi în creştere, păstrând o atitudine optimistă pentru a doua zi consecutivă, pe fondul semnalelor că epidemia de coronavirus a atins vârful în Europa, transmite AFP.

În jurul orei 10:30, bursa de la Paris înregistra o creştere de 3,79%, bursa de la Londra un avans de 3,23%, iar cea de la Frankfurt o creştere de 4,46%.

Bursele de la Milano şi Madrid înregistrau şi ele creşteri de 4,58%, respectiv 3,42%.

De asemenea, indicele bursier pan-europene STOXX 600 a crescut cu 3,1% până la cel mai ridicat nivel din ultima lună. În total, indicele STOXX 600 a crescut cu 22% după ce în luna martie a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani.

„Cresc speranţele că ţările europene vor câştiga lupta cu virusul”, susţine Michael Hewson, analist la CMC Markets UK, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, chiar dacă scăderea numărului de cazuri zilnice de decese în Italia şi Spania, cele două ţări europene cele mai afectate, în cursul weeek-end-ului numărul a permis pieţelor să redevină optimiste, tendinţa descrescătoare este departe de a fi confirmată marţi. În plus, îngrijorările sunt la un nivel ridicat şi în Marea Britanie, după ce premierul Boris Johnson, infectat cu Covid-19, a fost internat luni seara la secţia de terapie intensivă.

De asemenea, cotaţia petrolului pare să îşi revină pe fondul speranţelor că reuniunea de săptămâna aceasta a OPEC şi aliaţilor se va finaliza cu un acord de reducere a producţiei de ţiţei.

Pe pieţele valutare, moneda euro s-a apreciat în raport cu dolarul, la fel ca şi lira sterlină, care luni seara a pierdut teren după anunţul referitor la internarea lui Boris Johnson la terapie intensivă.

În încercarea de a ţine sub control pandemia de coronavirus se înmulţesc anunţurile referitoare la măsuri de sprijin economic din partea statelor şi băncilor centrale. După Japonia, care a anunţat luni un plan de susţinere a economiei în valoare de 915 miliarde euro, Rezerva Federală americană a anunţat şi ea că se va mobiliza pentru a participa la un plan de salvare a IMM-urilor.

La rândul lor, miniştrii europeni de Finanţe ar urma să se reunească marţi pentru a pune la punct primele măsuri economice comune în contextul coronavirusului, chiar dacă aceste măsuri nu vor fi atât de ambiţioase pe cât sperau autorităţile de la Paris, Roma şi Madrid.

 

blank