IT&C

Penticostalii acuza: Norvegia promoveaza dictatura copilului asupra parintilor

Probelemele apraute in familia Bodnariu au scos la iveala educatia si felul, crezul penticostalilor in relatiile de familie dar si cu privire la educatia, cresterea copiilor sau opiniile acestora despre casatorie si divort. Pentru a explica aceste aspect jurnalistii de la un cotidian central au intrebat pastorii cultului pentricostal. Astfel, Emil Meştereagă şi Ioan Brie au explicat care este crezul penticostal, cu privire la educarea copiilor, inclusiv prin aplicarea unor corecţii fizice. „În primul rând educaţia copiilor porneşte de la premiza excluderii oricărei disciplinări fizice. Noi propovăduim faptul că nici abuzul emoţional al copiilor nu este permis. Ideea de disciplină prin corecţii fizice este acceptată numai în cazul unor situaţii limită. Îndrumarea pe care le-o dăm părinţilor este, conform învăţăturii biblice, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri”, a explicat Emil Meştereagă. Consultat pe aceste probleme pastorul Ioan Brie a sustinut ca nu crede in suprematia copiilor asupra parintilor si ca acestia sunt invatati sa-si repsecte familia. „În timp ce respingem abuzul fizic sau emoţional asupra copiilor, susţinem potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, că Dumnezeu le-a încredinţat părinţilor autoritatea asupra copiilor. În învăţătura creştină, copiii aparţin familiei, nu aparţin statului. Noi credem că în familie, părintele are autoritate asupra copilului, lăsată de Dumnezeu, autoritate care trebuie exercitată în dragoste. Nu credem că indulgenţa extremă faţă de copil şi răsfăţul este calea cea bună. Orientarea pe care Norvegia o promovează în educaţia copilului, prin politica Barnevernet, crează premisele unui fel de „dictatură” a copilului asupra părintelui”, a arătat pastorul Ioan Brie.

 

blank