Pensionarii i-au scris lui Turcan și lui Cîtu o scrisoare ai întreba de ce își bate joc de ei aceștea sunt ultimii pioni de pe o tablă ce a cuprins, în 31 de ani de la Revoluție, atâțeia „regi”, „regine” și „nebuni” care n-au putut rezolva una din cele mai mari nedreptăți din istoria acestui popor blestemat.
Pensionarii i-au scris lui Turcan și lui Cîtu
Politicieni de plastic, miniștri, prim-miniștri – promisiuni deșarte și vorbe goale. Ipocrizie sau ignoranță? Mai contează? Toți cei care au avut puterea n-au reparat o eroare impardonabilă – ne batem joc de cei care ne-au crescut.
Clasa politică i-a uitat, societatea nu-i mai observă, iar cei dragi se scuză că n-au timp să dea un telefon. Fugim în gol după nimic, alergăm după himere, cu ochii în telefon și măștile pe față (de data asta la propriu) și uităm cu zilele de cei bătrâni. Dar ei sunt acolo și își văd de viața lor, așa cum le-a fost dată. Și totuși, dragi parlamentari, cât ne mai batem joc de ei?
Pensionarii întreabă voi ați putea supraviețui cu 1.000 de lei pe lună? Cîțu, Turcan, facem și noi dreptate? Calculăm, recalculăm, mărim….dar nu acum, creștem….dar insesizabil. Nu sunt bani la buget. Ne-am săturat cu toții de aceste gogoși. Cum le explicăm panseluțele inutile, băncile așezate peste bănci, castelele de borduri și investițiile în nimicuri.
Știm, sunt combinații…și alea nu se pun. Dar nu vreți să faceți câteva combinații și pentru 2 milioane de pensionari care trăiesc cu cel mult 1.000 de lei?
Chiar nu vă e rușine? Leafa merge, timpul trece….și bătrânii mor
Bunica mea are o pensie de nimic (cel mai probabil și a voastră e în aceeași situație). Nu știu cum sunteți voi, dar mie mi se face rușine uneori când mă trezesc că fac cheltuieli inutile sau când am mofturi în supermarket. Imediat, mă lovește un sentiment de vină și mă gândesc….oare cum trăiește bunica mea cu 1.200 de lei pe lună? Da….e printre bătrânii „norocoși” care trec de pragul de 1.000 de lei.
Pensionarii i-au scris lui Turcan și lui Cîtu pentru a-i întreba de ce își bate joc de ei
Cum se descurcă acești pensionari pe care țara i-a uitat cu totul? Săracii… au trăit în comunsim, iar drumul spre apus îl petrec într-o societate care știe doar să-i ignore. I-a folosit și acum nu mai are nevoie de ei. Mai întreb o dată: Raluca Turcan, Florin Cîțu, voi ați putea trăi cu 1.000 de lei pe lună?
Cum o fi oare să știi că ai muncit o viață pentru „tovarășul”, iar acum la bătrânețe nu ai bani nici măcar să-ți cumperi niște mere fără gust din Polonia și roșii de plastic din Turcia.
Cîțu, Turcan… aveți șansa să corectați erorile trecutului
În fiecare zi ne lovim de banii irosiți aiurea de cei care conduc destinele tuturor. Trebuie doar să scoți un pic fundul la plimbare și te izbesc investițiile minutate în stații noi de autobuz, garduri identice cu cele vechi, asfaltări unde nu trebuie și flori….multe flori. Am ajuns să le ignorăm cu toții, dar, din când în când, ne mai întrebăm….de ce nu s-au dus acești bani la pensiile celor amărâți sau în spitalele care ard.
Știu, o să mi se răspundă că sunt bugete separate. Așa spunea mereu și o fostă șefă (s-o numim „doamna Dudă”) când nu voia să mărească salariile angajaților de pe plantație.
Să vorbim de pensiile speciale? Oare ce-a făcut în această viață acel nene ca să merite o pensie de aproape 80.000 de lei pe lună?
Să vorbim de anumite salarii de la stat? Dar mai bine să nu deschidem cutia pandorei.
Bunica mea are o pensie de nimic, dar… are umor
Nu de mult, la o zi de naștere, mama, încerând s-o „încurajeze”, i-a transmis că Moise a trăit sute de ani. Bunica i-a răspuns: „O fi trăit, dar și cum arăta….!”
O vizitez, din păcate, mult prea rar (știu că o să regret cândva acest lucru), dar ea mă așteptă mereu zâmbind. Anul acesta împlinește 89 de ani și, când nu plouă, iese mereu la plimbare. Nu vreau să mă hazardez, dar cred că a făcut mai mulți pași anul trecut decât noi cei care stăm în fund la laptop toată ziua.
Îmi spune mereu că are de toate și că nu are nevoie de nimic. Din 1.200 de lei se descurcă așa cum știe. Face cumpărăturile singură – da, la 89 de ani! E mereu în căutare de oferte în piață – un fel de Black Friday în fiecare zi….dar pentru supraviețuire, nu pentru roboței care aspiră singuri prin casă.
Știu că pensia medie e undeva în jurul la 1.400 de lei pe lună. Îmi cer scuze față de cititori, dar am o scârbă de acest subiect și nu mai am forță să caut cifra exactă, deși iubesc statisticile (e un defect din altă viață, pardon – dintr-o meserie anterioară….ca să nu fie confuzie pentru „oamenii Zen”).
Nivelul mediu (1.400 de lei) este pompat de pensiile mari și de cele speciale. Realitatea ne spune că 2 milioane de bătrâni nu ating nici măcar pragul de 1.000 de lei. E o rușine! Suntem din nou la coada Uniunii Europene, așa cum suntem la toate capitolele. Îi batem doar pe bulgari, dar pe cine mai încălzește acest lucru?
Pensionarii din România sunt umiliți. „Bătrânul” Zorba ia de 4 ori mai mult, iar Don Quijote, de 5 ori
Turcan, Cîțu…ajunge cu indiferența! Grecii au o pensie medie de 4 ori mai mare, spaniolii de 5 ori. Până și ungurii, polonezii și cehii primesc dublu decât românii și bulgarii. Ar fi în van să vorbim de austrieci sau de nordici că începem să amețim de la sumele pe care le primesc.
Nu prea mai e nimic de spus. Aveți grijă de bătrânii voștri….dacă statul nu are. Cât despre bunica mea….o găsiți la plimbare în Herăstrău. Nu-i mai pasă nici de pensie și nici de promisiuni. „Să aveți sănătate”, așa îmi transmite mereu.
„Trecut de rahat am avut, prezent de rahat avem…bine măcar că nu avem niciun viitor!” – Horaţiu Mălăele.