Pensii
Social

Pensii 2023. Şeful Casei Naţionale de Pensii anunţă când se tipăresc taloanele cu majorările incluse

Pensionarii din România vor primi mai mulţi bani de anul viitor. De la 1 ianuarie, punctul de pensie va fi majorat. Deocadată nu s-a stabilit clar procentul cu care va creşte punctul de pensie, dar şeful Casei Naţionale de Pensii dă asigurări că taloanele de pensii vor fi tipărite la timp pentru a putea distribui pensiile mărite din ianuarie 2023.

Şeful Casei Naţionale de Pensii şi-a exprimat speranţa că guvernanţii vor stabili exact până la finalul acestei luni procentul cu care se va majora punctul de pensie de la 1 ianuarie 2023 astfel încât să poată pregăti toate modificările necesare pentru a putea plăti pensiile mărite.

„Când se face această actualizare, majorare a punctului de pensie, noi trebuie să consolidăm baza de date pentru că nu se modifică doar valoarea punctului de pensie, avem şi alţi parametri care derivă din acestă valoare a punctului de pensie. Această consoridare a punctului de pensie la nivel central trebuie făcută mai înainte astfel încât noi plătim pensiile, începând cu prima zi a lunii.

Aceste operaţiuni trebuie să le avem de mai înainte clar stabilite. Undeva în a doua jumătate a lunii noiembrie noi trebuie să avem aceste date deja pentru a putea face aceste operaţiuni specifice Casei Naţionale de Pensii pentru a putea ca la 1 ianuarie 2023 să avem deja fluturaşii tipăriţi cu noile valori ale pensiilor”, a spus Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice la România TV.

„Este clar că această majorare va avea loc de la 1 ianuarie şi sunt convins că această decizie va fi luată în timp util astfel încât noi să reuşim să facem toate operaţiunile necesare şi nu vom avea nicio problemă şi pensionarii vor primi pensiile mărite fix cu 1 ianuarie 2023”, a mai spus preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că pensiile vor fi majorate cu cel puțin 10% din 2023. Primul scenariu ar presupune creșterea pensiilor cu 10% + sprijin pentru cei mai săraci pensionari pentru iarnă, respectiv majorarea pensiilor cu 15% pentru toți pensionarii.

Şi premierul Nicolae Ciucă a declarat, la finalul Biroului Politic Naţional al PNL de luni, că partidul va propune coaliţiei o creştere a pensiilor de 15%, în cazul în care bugetul pentru anul viitor va permite acest lucru.

blank