Pensii 2022
Social

Pensii 2022. Peste 300.000 de pensionari vor primi pensii mai mici cu 10%, în ianuarie!

Pensii 2022. Luna ianuarie vine cu surprize pentru românii cu pensii. Peste 300.000 de pensionari vor plăti din acestă lună contribuţia pentru sănătate.

Pensii 2022. Astfel, nu mai puțin de 330.000 de români cu pensii de peste 4.000 de lei vor încasa, începând din această lună, pensii mai mici, întrucât vor plăti contribuţia la sănătate în valoare de 10%.

Pensii 2022. Peste 300.000 de pensionari vor primi pensii mai mici cu 10%, în ianuarie! Care sunt cei vizați

Legea a fost schimbată, prin ordonanţa de urgenţă 130/ 2021. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial pe 18 decembrie 2021 şi care aduce modificări la Codul Fiscal, potrivit Mediafax.

Din totalul celor 330.000 de pensionari care ar urma să plătească contribuţia la sănătate, cei mai mulţi – circa 200.000 – sunt pensionari speciali (proveniţi din structurile Ministerului de Interne, Ministerului Apărării, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe etc.), iar restul de circa 130.000 sunt pensionari din sistemul de asigurări sociale cu pensii mai mari de 4.000 de lei pe lună.

Ministrul Muncii a anunţat, miercuri, că până la data de 15 ianuarie „se închide” plata pensiilor de către lucrătorii poştali. Marius Budăi a recunoscut că pensiile din România sunt încă mici, însă PSD a reuşit să implementeze un pachet social care să vină în sprijinul pensionarilor.

„Luni am preferat să nu fiu în Bucureşti, să fiu în ţară. Am fost la sediul unei Case Teritoriale de Pensii (…) şi i-am rugat pe vechii şi noii mei colegi să îmi raporteze din 30 în 30 de minute câte Case Judeţene de Pensii mai fac viramente către Poşta Română.

Deschiderile de conturi de început de an se făcuseră, alimentările de conturi de la Casa Naţională către Casele Teritoriale se întâmplaseră în ziua respectivă, încărcarea în programul informatic al Trezoreriei de către toate Casele Judeţene se întâmplase şi aşteptam rând pe rând să mă asigur că toţi cei din ţară pot realiza viramentele către Poşta Română Teritorială, din fiecare judeţ, astfel încât să punem sumele respective la dispoziţia lucrătorilor poştali, încât să se înceapă virarea pensiilor către seniorii acestei ţări. Cred că aşa cum am promis, până în data de 15 se închide tot ceea ce înseamnă plata pensiilor care se livrează de către lucrătorii poştali”, a declarat Marius Budăi la Antena 3.

blank