Featured, Life

Pedepse mai dure pentru bărbații care își bat partenerele!

Asociaţia Necuvinte, care luptă împotriva violenţei domestice, vrea înăsprirea legislaţiei și a cerut ca dosarul penal să se deschidă la 30 de zile îngrijiri medicale şi nu la 90 cum este acum. Aşa statul se va putea sesiza si din oficiu, chiar dacă de frică victimele îşi retrag plângerea.

Mii de femei se află în această situație. În ultimii patru ani au crescut cu o treime plângerile depuse la poliţie. Doar 5% ajung însă în instanţă, iar numărul condamnaţilor este şi mai mic.
Potrivit noilor propuneri legislative, agresorii pot ajunge după gratii chiar şi pentru şapte ani.
„Noi am avut cel mai grav caz al nostru. 45 de zile de îngrijiri medicale. Vorbim de traume multiple şi de pierderea sarcinii, pentru că a fost bătută cu picioarele în burtică. Şi nu a fost faptă gravă, pentru că s-a încadrat conform actualului Cod Penal la categoria loviri şi alte violenţe, nu la vătămare corporală. În mare parte parchetul dă neînceperea urmăririi penale fără ca tu să îţi retragi plângerea şi mii de dosare mor, pur si simplu sunt clasate”, a spus Simona Voicescu, președinta Asociației Necuvinte.

blank