International

Pedeapsa pe care Zelenski o pregăteşte pentru Vladimir Putin. Liderul rus ar putea fi luat prin surprindere

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat vineri că cei care au suferit pierderi cauzate de invazia Rusiei în Ucraina ar putea primi compensații printr-un acord multilateral care ar confisca activele rusești aflate sub jurisdicția altor țări.

Cum vrea să îl pedepsească Zelenski pe Putin

Volodimir Zelenski: Invităm țările partenere să semneze un acord multilateral și să creeze un mecanism prin care fiecare dintre cei care au avut de suferit de pe urma diferitelor acțiuni va putea primi compensații pentru toate pierderile”, a scris Zelensky într-o postare pe Telegram.

El spune că doar așa Rusia va simți adevărata greutate a fiecărei rachete, a fiecărei bombe, a fiecărui proiectil pe care l-a tras asupra Ucrainei.

„Conform unui astfel de acord, fondurile și proprietățile rusești aflate sub jurisdicția țărilor partenere trebuie să fie sechestrate sau înghețate, iar apoi confiscate și direcționate către un fond special creat din care toate victimele agresiunii rusești pot primi compensații corespunzătoare. Acest lucru ar fi corect. Iar Rusia va simți adevărata greutate a fiecărei rachete, a fiecărei bombe, a fiecărui proiectil pe care l-a tras asupra noastră”, mai spune Zelenski.

Această evoluție are loc în contextul în care războiul rusesc din Ucraina se apropie de trei luni de lupte.

Zelenski
Războiul din Ucraina nu poate fi încheiat decât prin mijloace „diplomatice”
Zelenski este de părere că războiul din Ucraina nu poate fi încheiat decât prin mijloace „diplomatice” și cu siguranţă vor avea loc discuţii între Ucraina şi Rusia. „Nu ştiu în ce format: cu intermediari, fără ei, într-un cerc mai larg, la nivel prezidenţial”, a mai declarat el.

Președintele Biden a semnat, în mijlocul călătoriei sale în Asia, un act legislativ care autorizează un pachet de ajutor de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, care a fost votat cu o majoritate covârșitoare atât de republicani, cât și de democrați.

Printre ajutoarele oferite în acest pachet se numără aproape 9 miliarde de dolari pentru sprijinirea operațiunilor guvernului ucrainean și combaterea traficului de persoane, 9 miliarde de dolari pentru completarea stocurilor de arme americane care au fost epuizate și transferuri de arme în valoare de 11 miliarde de dolari către Ucraina.

blank