Actualitate, Featured

Pe piata media, o noua agenţie de ştiri internatională, pentru Europa Centrală şi de Sud Est

Pe piata media, o noua agenţie de ştiri internatională: Un grup de oameni de afaceri ungari şi politicieni apropiaţi de premierul Viktor Orban au deschis o agenţie de ştiri internaţională la Londra, care se va axa pe Europa centrală şi de est, relatează marţi Reuters, potrivit agerpres.ro.

Asociaţii lui Orban au obţinut controlul asupra unei mari părţi din media ungare în ultimii ani, iar Partidul său, Fidesz, a preluat controlul total asupra media de stat, ceea ce a dus la apariţia unor acuzaţii la nivel internaţional potrivit cărora libertatea de expresie ar fi fost slăbită.

Totuşi, Orban nu a putut să controleze relatările internaţionale, care au fost mult mai critice faţă de el decât cele din media ungare. Conţinutul difuzat în primă fază de noua agenţie de ştiri sugerează că aceasta are mai multă simpatie faţă de el, notează Reuters.

Noua companie, numită V4NA, a fost înregistrată la Londra de ambasadorul Ungariei în Marea Britanie, Kristof Szalay-Bobrovniczky, pe 31 decembrie 2018, potrivit documentelor companiei.

Luna trecută, Arpad Habony, principalul intermediar al lui Orban, a cumpărat 40% din V4NA prin intermediul firmei sale londoneze de consultanţă politică, Danube Business Consulting Ltd.

Ulterior, New Wave Media Group, aflată în proprietatea KESMA, o fundaţie care controlează majoritatea media proguvernamentale din Ungaria, a achiziţionat un pachet de 57% de la Kristof Szalay-Bobrovniczky.

În pofida rolului său uriaş din piaţa de media ungară, KESMA nu a fost supravegheată de autorităţile de reglementare anul trecut, pe motiv că este un bun naţional strategic.

Numele V4NA reflectă o concentrare pe ţările din Grupul de la Visegrad – Polonia, Slovacia, Ungaria şi Cehia. Agenţia intenţionează însă acopere şi alte ţări din regiune în perspectiva alegerilor europene din mai.

„Echipa noastră de 50 de jurnalişti şi echipele de răspuns rapid se află în locurile unde cele mai importante evenimente se întâmplă în Europa: Londra, Bruxelles, Paris, Berlin, Praga, Budapesta, Belgrad, Bratislava, Varşovia”, scrie pe site-ul agenţiei V4NA.com.

Cea mai mare parte a conţinutului este unul cu plată, dar selecţia titlurilor de pe prima pagină este în consonanţă cu populismul lui Orban, unul dintre cei mai vocali critici ai imigraţiei în Europa.

„Un migrant îşi ucide soţia după ce se converteşte la creştinism”, este unul dintre titlurile de luni. O ştire despre Matteo Salvini, liderul Ligii din Italia, un ministru de interne anti-imigraţie şi un aliat al lui Orban, este şi ea foarte vizibilă, purtând titlul „Salvini: Cetăţenii ar trebui să controleze Europa”.

„Ministru ungar despre alegerile pentru PE: Voturile ungare contează şi ele” şi „Imigraţia este un război al culturilor şi civilizaţiilor” sunt alte titluri care par împrumutate din retorica lui Orban, comentează Reuters.

Într-un comunicat trimis prin e-mail, V4NA precizează că oferă o „perspectivă conservatoare, de dreapta” asupra ştirilor europene. Aceasta nu a răspuns întrebărilor privind relaţia cu guvernul ungar sau planul său de afaceri.

KESMA nu a răspuns nici ea întrebărilor Reuters, iar Arpad Habony nu a putut fi contactat pentru declaraţii.

blank