Pe ce a cheltuit proaspătul milionar primii banii câştigaţi la Loto?
Câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49 de la extragerea de duminică, 14 iulie, şi-a ridicat banii de la sediul Loteriei Române. După ce a semnat toate actele de la Loteria Română, bărbatul a plecat spre o agenţie CEC Bank pentru a stabili datele contului în care îşi va ţine banii. Apoi, relaxat şi cu câteva milioane de euro bune în cont, gălăţeanul a plecat liniştit de la bancă şi s-a dus să cumpere două parfumuri. Bărbatul, de circa 50 de ani, a fost însoţit de fiica lui şi a cumpărat un parfum bărbătesc şi unul de damă.
Bărbatul joacă la Loto, tragere de tragere, de peste 20 de ani. El a declarat că a jucat întotdeauna aceleaşi trei variante şi o variantă la Noroc şi că numerele au semnificaţie personală. Până acum nu a obţinut decât câştiguri mici, cel mai adesea cu 3 numere. Gălăţeanul nu a dorit să-şi facă publică identitatea şi le-a transmis celorlalţi jucători următorul mesaj: „Fiţi perseverenţi, jucaţi mereu! Cred că asta e cheia succesului”.
Este pentru a şasea oară în ultimii 12 ani când premiul cel mare al Loteriei Române a ajuns la Galaţi. Premiul câştigat a fost de 11 milioane lei, dar după scăderea taxelor, a ajuns la circa 8 milioane lei.