Politic, Stiri

PDL dispare în mod oficial de pe scena politică. Fuziunea PNL – PDL, validată de Tribunal sub numele PNL

PDL dispare în mod oficial de pe scena politică. Tribunalul Bucureşti a acceptat fuziunea prin contopire a Partidului Naţional Liberal cu Partidul Democrat Liberal, iar noua formaţiune se va numi PNL. Acesta va fi înscris în registrul special şi vor fi radiate în schimb cele două partide care au fuzionat.

pdl-dispare-in-mod-oficial-de-pe-scena-politica-fuziunea-pnl-pdl-validata-de-tribunal-sub-numele-pnl-278328

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile.

Hotărârea instanţei nu afectează candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central.

„Noi avem o candidatură înregistrata legal pe ordonanţa electorală. Decizia nu poate dispune decât pentru viitor, nu pentru deciziile luate deja de BEC. Candidatura, din punctul meu de vedere, nu al instituţiei,  merge înainte ca atare”, a declarat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

blank