Patru localități din Arad, în carantină. In judeţ s-a instituit obligativitatea maştii în spaţii deschise
Actualitate, Featured

Patru localităţi din Arad, în carantină. In judeţ s-a instituit obligativitatea maştii în spaţii deschise

Patru localităţi din Arad au fost puse în care există focare de COVID-19: Gurahonţ, Bonţeşti, Seleuş şi Moroda. Măsura a fost confirmată sâmbătă dimineaţă printr-un ordin al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă și intră în vigoare sâmbătă, după publicarea în Monitorul Oficial.

„Propunerea carantinării acestor Patru localităţi a fost făcută de Direcţia de Sănătate Publică Arad, în urma creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar CJSU a aprobat măsura. Carantina a intrat în vigoare de astăzi, când a fost emis un ordin de către şeful DSU, domnul Raed Arafat”, a declarat sâmbătă prefectul judeţului Arad, Gheorghe Stoian, citat de Agerpres.

Măsura a fost necesară pentru că virusul se transmite comunitar în aceste localități, unde se înregistrează mai mult de trei cazuri la mia de locuitori, a mai precizat Gheorghe Stoian, într-o intervenție la Digi24.

De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost depistate infectate cu noul coronavirus 1.045 de persoane, iar 83 au decedat.

Doar în ultimele trei săptămâni, 327 de persoane au fost confirmate bolnave de COVID-19, iar 180 erau internate vineri după-amiază, în timp ce 143 sunt la domiciliu sau au fost externate.

De asemenea, în județul Arad este obligatorie purtarea măștii în spațiile deschise aglomerate, măsură care a fost luată de autorități în mai multe județe din țară.

Potrivit Hotărârii 37/2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad, „începând cu data de 01.08.2020, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele, începând cu vârsta de 5 ani, în piețele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise, precum și în spațiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiționale, bâlciuri, oboare, piețe/târguri săptămânale etc., în incinta aeroportului, stațiilor CFR, autogărilor, pe peroane și în stațiile mijloacelor de transport în comun situate pe teritoriul administrativ al județului Arad, pe toată perioada stării de alertă”.

De asemenea, începând cu data de 01.08.2020 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție la toate evenimentele, de orice natură, unde există aglomerări de persoane, pe raza județului Arad, desfășurate atât în interior, cât și în exterior, pe toată perioada stării de alertă.

Tot de la 01.08.2020 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toți angajații agenților economici la intrarea și la ieșirea din schimburi, pe toată perioada stării de alertă.

Tot sâmbătă au intrat în carantină două localități din județul Argeș.


blank