Actualitate, Featured

Patronii restaurantelor, puși de politie să semneze că nu vor deschide locatiile

Poliţiştii vizitează, sâmbătă, restaurantele din Bucureşti şi îi pun pe administratori să semneze că nu vor redeschide terasele de luni. Oamenii legii spun că astfel de acţiuni sunt preventive.

Angajaţii unui restaurant din Capitală, care lucrau sâmbătă la renovarea localului, s-au trezit vizitatați de câţiva poliţişti ce veniseră să-i ceară proprietarului să semneze un document prin care să se angajeze că nu va deschide terasa, începând de luni.

„Prevederile articolului 6 din HG nr. 24/2020 (privind starea de alertă – n.red.) potrivit, căreia: (1) Este suspendată temporar activitatea de servire şi consum a produselor în spaţiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât şi la terasele din exteriorul acestor locaţii. (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) activităţile de preparare a hranei, cât şi de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in”, „room-service”, livrare la client, „take-away” etc.”, se arată în procesul verbal semnat de poliţişti.

În lipsa administratorului, poliţiştii au încheiat un proces verbal în care au precizat că acesta nu era în loc, în momentul vizitei.

„Restaurantul este închis, în renovare, iar dl…… (numele angajatului n.red.) nu are mandat să semneze prezentul proces verbal, administratorul nefiind în localitate”, mai scrie în procesul verbal.

Contactat de Mediafax, proprietarul restaurantului, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a spus că se va consulta cu avocaţii pentru a verifica baza legală a acestui document.

Reprezentanţii Poliţiei Române spun că e vorba despre o acţiune de informare a cetăţenilor, cu privire la noile reguli.

„Poliţiştii continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID–19. Activităţile colegilor mei au un scop preventiv, obiectivul nostru este siguranţa cetăţeanului. În contextul trecerii la starea de alertă, poliţiştii acţionează, în principal, pentru informarea cetăţenilor cu privire la noile reguli”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Dragoş Romanescu, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Forţaţi să ţină lacătul pe uşă până la o dată încă necunoscută, proprietarii de restaurante susţin că au luat toate măsurile de protecţie necesare pentru redeschidere. Aceştia estimează însă că terasele se vor redeschide abia la începutul lunii iunie.

În România, sunt aproximativ 40.000 de localuri cu afaceri totale de până la 17 miliarde de lei anual. Bucureştiul este cel mai important pol de restaurante, cu un total de 2.000 de unităţi. Acestora li se adaugă 4.000 de baruri şi cafenele.

terase, stare de alerta, politisti la restaurante, patroni de restaurante, deschidere restaurante

blank