Actualitate

PATRONII CLUBULUI COLECTIV RAMAN IN AREST!

colectiv_patroni_01616600Cei trei acţionari şi administratori ai clubului Colectiv – Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu – rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Bucureşti le-a respins marţi contestaţiile, decizia fiind definitivă. Ei sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

„Cei trei inculpaţi prezintă un pericol social ridicat, iar prin atitudinea şi comportamentul reflectat în activitatea desfăşurată demonstrează că lăsarea lor în libertate periclitează siguranţa celorlalţi membri ai societăţii. De asemenea, judecătorul are în vedere gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora (decesul multor persoane tinere şi vătămarea corporală a altora, unele dintre acestea fiind internate în continuare în stare critică), precum şi modul şi circumstanţele de comitere a acestora. Totodată, judecătorul apreciază că activitatea de urmărire penală se află în etapa de început, există un amplu probatoriu care urmează a fi administrat, iar pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpaţi”, se arăta în motivarea deciziei de arestare.

blank