Economic, Stiri

Patriciu şi MIC.RO au murit. Cum se descurcă multinaţionalele care au preluat modelul magazinului de cartier?

Dinu Patriciu a avut planuri mari de afaceri în retail, iar Mic.ro a fost primul lanţ de magazine de cartier. Încolţit de creditori şi fără a mai lua bani de la bănci, reţeaua a mers direct spre faliment.

micro1_38245900

După acest eşec, marii retaileri internaţionali au profitat de ocazie şi au luat locul Mic.ro. Mega Image cu Shop&Go, iar Metro cu La doi paşi. Dar nici unul dintre retaileri nu a ajuns la mărimea reţelei lui Dinu Patriciu. Magazine Mic.Ro s-au deschis în primăvara lui 2010, la Bucureşti. Primul a fost cel din apropierea restaurantului Perla. În cinci luni, reţeaua avea 150 de unităţi. A urmat apoi şi extinderea în oraşele din ţară, iar până în septembrie 2011, Patriciu avea o reţea de 720 magazine fixe, fără a mai pune la socoteală tarabele ambulante şi reţeaua Minimax, transformată ulterior în Mac.ro.

Reţeaua de magazine de cartier care începea să prindă contur a atras atenţia şi retailerilor internaţionali, care nu făcuseră acest pas pe piaţa românească.
În decembrie 2010, Mega Image anunţa lansarea unui nou concept de magazine, de mici dimensiuni: Shop&Go, reţea care a ajuns la 163 de magazine, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Mega Image.

Un alt retailer a analizat şi testat formarea unei reţele de cartier. Este vorba de magazinele La doi paşi, un concept de franciză care avea în martie 2012 aproxiamtiv 200 de mici magazine în cadrul acestui program. Potrivit datelor disponibile pe pagina e internet a reţelei, au fost deschis 635 de magazine La Doi Paşi.

Ce a lăsat în urmă (F)alimentara lui Patriciu

Problemele la Mic.ro au început să apară spre sfârşitul lui 2011, când mai multe firme cereau insolvenţa Mic.ro. Apoi, a început închiderea magazinelor, iar în februarie 2012, Mic.ro intra oficial în insolvenţă. Mii de angajaţi au rămas fără loc de muncă, iar falimentul reţelei a lasat în urmă datorii de zeci de milioane de euro.

Ce spunea Dinu Patriciu despre magazinele Mic.ro în 2010

Dinu Patriciu şi-a expus pe larg planurile în retail la o conferinţă de presă în octombrie 2010. Atunci, cu nostalgie în glas, omul de afaceri a declarat că prin magazinele Mic.ro vrea să aducă în viaţa bucureştenilor, şi nu numai, ideea băcanului de odinioară.

„În fragedă pruncie, prin anii ’50, la Universitate, era un cerc de pânză desenat cu elefanţi, girafe şi tot felul de animale exotice. Erau mici spaţii comerciale unde se vindeau de toate. Şi pe strada Edgar Quintet erau mici prăvălii, unde se găseau mirodenii asiatice, de toate. Acesta este Bucureştiul, acesta este centrul vechi”, spunea Patriciu.

Dinu Patriciu a murit de cancer, pe 19 august. El va fi înmormântat azi, în cimitirul Bellu din Bucureşti.

blank