Featured, Politic

Partidul National Liberal mobilizează diaspora la vot pentru prezidenţialele din toamnă

Doar 11.000 de români s-au înscris pentru votul în străinătate şi mai au 30 de zile la dispoziție pentru a face acest lucru: s-au înregistrat doar 5.800 de cereri pentru vot la secții de votare din diaspora și aproape 5.300 pentru votul prin corespondență. Termenul-limită pentru înregistrare este 11 septembrie.

În acest sens, Partidul National Liberal L a dat startul unei campanii de informare a cetățenilor din Diaspora privind votul la alegerile prezidențiale din noiembrie.Pe site-ul www.votstrainatate.com– lansat de PNL – sunt explicate noile modificări legislative și fiecare pas al procesului de vot.

„Diaspora are puterea să voteze pentru România, de oriunde, pentru că noi am luptat ca tu să poţi vota mai uşor!

Ce trebuie să faci pentru a vota prin corespondenţă?

Te înregistrezi pe portalul AEP până pe 11 septembrie 2019 (ora 23:59).
Alegi modalitatea de transmitere a votului, adică felul în care votul tău va ajunge în România. Primești documentele necesare votării.
Votul tău contează, iar acum o poţi face fără să mai stai la coadă!

Află mai multe despre votul prin corespondenţă accesând site-ul www.votstrainatate.com/vot-prin-corespondenta/ „, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PNL.

În iunie, Președintele Klaus Iohannis și PNL au cerut Parlamentului adoptarea urgentă a soluțiilor pentru ca statul român să garanteze dreptul la vot prevăzut de Constituție: extinderea votului prin corespondență, înființarea de noi secții de votare, program de vot timp de 3 zile, prelungirea intervalului de votare în cazul în care se află alegători la coadă.

Aceste prevederi solicitate de Președintele Klaus Iohannis și PNL au fost votate de Parlament, astfel că: românii aflați în străinătate vor putea vota timp de 3 zile; dacă 100 de alegători în străinătate solicită înființarea unei secții de vot, atunci se deschide o nouă secție de votare, iar secțiile de votare nu se vor mai închide la ora 21.00, dacă la acel moment se mai află alegători la rând care așteaptă să voteze, ci programul de votare se prelungește până la ora 23.59, astfel încât toți cei interesați să-și poată exprima opțiunea prin vot.

 

blank