Parma
Featured, Sport

Parma a anunţat: Dennis Man nu va mai evolua în acest sezon

Dennis Man (22 de ani) s-a accidentat la începutul partidei Parma – Crotone 3-4, din Serie A, şi a fost scos de pe teren în minutul 20.

Dennis Man nu va mai evolua în acest sezon
Parma a anunţat, într-un comunicat, care este verdictul medicilor după accidentarea fotbalistului român.

„Dennis Man a fost supus testelor medicale care au dezvăluit o leziune musculară de grad înalt la coapsa stângă. Jucătorul a început deja terapiile adecvate”, a anunţat Parma, într-un comunicat.

Presa din Italia scrie că sezonul este încheiat pentru Dennis Man, după ce acesta a primit verdictul din partea medicilor. Conform jurnaliştilor italieni, timpul de recuperare pentru o astfel de afecţiune este de peste 20 de zile.

Echipa Italiană are şanse mari să retrogradeze în Serie B
Vestea nu este deloc bună pentru Parma, care nu își mai permite pași greșiți în Serie A. După această etapă, echipa lui Roberto D’Aversa riscă să retrogradeze matematic dacă nu va câștiga în fața celor de la Torino.

Parma, locul 19 în Serie A, cu doar 20 de puncte, se află la 11 puncte de ultima poziție care asigură salvarea, ocupată de Cagliari. Mai sunt de disputat 5 etape din Serie A.


blank