Politic

PARLAMENTAR PNL: PARTIDUL MA VREA BLANK SI OBEDIENT!!

ParlamentPeneliştii se mulţumesc să-şi verse nemulţumirile pe la colţuri, privind indiferenţi spre guvernul propus de premierul Dacian Cioloş

„De când e lumea, doar două sisteme s-au dovedit viabile pentru conducerea unui stat: dictatura sau democraţia. Chiar şi dictatorul sau împăratul făceau politică. Politica e arta conducerii unui stat. Dar în România se inventează roata: să conducem statul prin marionete”, a declarat unul dintre liderii parlamentari ai PNL.

„PNL execută orbeşte tot ce neamţul gândeşte, în timp ce PSD blufează şi pândeşte, curveşte”, a spus un alt parlamentar PNL.

„Trece şi un c***t. Ordin de la partide. Nu îmi obosesc creierul ca să reţin muppetsurile de acolo. Partidul mă vrea blank şi obedient. Aşa că mă uit într-un punct fix şi aştept ordine de sus…”, trânteşte un alt penelist nemulţumit.

„Aştept răbdător ca aiuriţii ăştia să îşi rupă gâturile pe terenul accidentat al politicii. Se vede că nu a învăţat nimeni nimic din lecţia geniului orb al Irinei Petrescu”, a concluzionat un ultim penelist.

blank