Papa Francisc, gest impresionant: A sărutat brațul unei supravietuitoare de la Auschwitz
Actualitate, Featured

Papa Francisc, gest impresionant: A sărutat brațul unei supravietuitoare de la Auschwitz

Un moment impresionant a avut loc în cadrul Audienţei de miercuri desfăşurată la Vatican, când Papa Francisc a sărutat brațul unei supraviețuitoare a Holocastului, după ce aceasta i-a arătat numărul tatuat pe braț. Naziștii marcau pe mână, cu un număr, fiecare deținut care ajungea în lagărele de concentrare de la Auschwitz Birkenau, relatează Reuters.

Lidia Maksymowicz a supraviețuit Holocaustului. Femeia, care acum are 81 de ani, a fost deportată la Auschwitz Birkenau când avea doar trei ani. Când l-a întâlnit pe Papa Francisc, aceasta i-a arătat numărul de pe braț, pe care naziștii i l-au imprimat în lagărul de concentrare. Suveranul Pontif a sărutat brațul, iar apoi a îmbrățișat-o pe femeie.

Supraviețuitoarea Holocaustului se află zilele acestea în Italia, unde va fi prezentat un documentar despre viaţa ei. Producția a primit titlul sugestiv: „70072, fetiţa care nu ştia să urască. Povestea adevărată a Lidiei Maksymowicz”, numărul fiind cel pe care l-a primit la Auschwitz.

Femeia, care trăieşte la Cracovia, a fost deportată în 1943 şi a ajuns în lagărul de concentrare, în pavilionul destinat copiilor, ca victimă a experimentelor atroce ale medicului din lagăr, considerat a fi criminal de război, Josef Rudolf Mengele.

După eliberarea din 1945, soldații ruși au presupus că mama ei, Anna, tatuată cu numărul 70071, era moartă. Așa că Lidia fost adoptată și crescută de o familie catolică poloneză. Născută Ludmila Boczarowa, nu știa că mama ei biologică supraviețuise, de fapt. Cele două s-au reunit abia la începutul anilor ’60, cu puțin timp înainte ca cea care i-a dat naștere să moară.

În 2016, Papa Francisc a vizitat lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Birkenau.


blank