Pandemia de Covid-19 a reușit să schimbe clasamentul celor mai mari economii din lume, după ce a trimis mai multe țări în cele mai grave recesiuni economice din istoria recentă, arată o analiză a CNBC, potrivit Mediafax.

Statele Unite, China, Japonia și Germania ocupă în continuare primele patru poziții în clasamentul celor mai mari economii, însă India, care a devenit a cincea cea mai mare economie a lumii în anul 2019, a coborât pe locul șase, în spatele Regatului Unit, după izbucnirea pandemiei.

Potrivit analizei CNBC a datelor FMI, India nu va reuși să recâștige locul pe care l-a pierdut în clasamentul economic global până în 2023.

Pandemia a modificat și poziția pe care se afla în acest top Brazilia. De pe a noua poziție, a trecut pe locul 12 anul trecut, devenind astfel singurul stat care a ieșit din top 10 din cauza pandemiei. Țara sud-americană va rămâne în afara celor mai mari zece economii ale lumii până cel puțin în 2026 – cea mai îndepărtată proiecție FMI disponibilă.

Brazilia a raportat al treilea cel mai mare număr de cazuri Covid-19 și al doilea cel mai mare număr de morți la nivel global. Cu toate acestea, președintele Jair Bolsonaro, care a minimizat amenințarea virusului, a refuzat în repetate rânduri să impună o carantină națională pentru a limitarea răspândirea coronavirusului. Astfel, economia s-a contractat cu 4,1% anul trecut și se estimează că va crește cu 3,7% în 2021, potrivit FMI.

Odată cu ieșirea Braziliei, Coreea de Sud a urcat pe locul 10, acolo unde va rămâne cel puțin până în 2026.


Citeste si...
Centrul European pentru Preventia Bolilor atrage atenția: Coronavirusul se ia și din aer