Politic, Stiri

Paleologu: Ar fi un adevărat dezastru, dacă Klaus Iohannis ar fi declarat incompatibil

Deputatul PMP, Theodor Paleologu, a declarat că îl susţine, în cursa prezidențială, pe Klaus Iohannis, despre care afirmă că este ”candidatul de dreapta cel mai bine plasat”, în acest sens, subliniind că ar fi un dezastru dacă liderul PNL ar fi declarat incompatibil.  Paleologu a ținut să precizeze că a doua sa opţiune este Monica Macovei, potrivit RFI.

paleol_77110000

„Mie mi se pare că în momentul de faţă, Iohannis este candidatul de dreapta cel mai bine plasat. Asta nu înseamnă că este ideal, după gusturile mele. Şi mai e un lucru: aştept cu o anumită strângere de inimă decizia în privinţa incompatibilităţii. Sper să nu fie vorba de aşa ceva (…). Ar fi catastrofal pentru dreapta românească, dacă Klaus Iohannis ar fi declarat incompatibil, ar fi un adevărat dezastru. De aceea nici nu mă lansez în susţineri prea zgomotoase pentru vreunul dintre candidaţi. Pentru mine e o chestiune pur raţională, cine e mai bine plasat pentru a evita ajungerea lui Victor Ponta la Cotroceni”, și-a justificat Theodor Paleologu, susținerea pentru Klaus Iohannis.

În ceea ce îl privește pe cel de-al treilea candidat principal al dreptei, Paleologu a precizat că ar fi sfătuit-o pe Elena Udrea, „ca prieten”, să nu candideze la Preşedinţie, dacă i-ar fi cerut părerea.

„Nu vreau să fac comentarii care apoi să fie considerate critici. Dacă m-ar fi întrebat, eu i-aş fi dat un sfat de prieten, să nu se angajeze în această competiţie (…). Ca prieten, aş fi sfătuit-o să n-o facă şi cu argumente politice, serioase”, a precizat deputatul PMP,  Theodor Paleologu.

blank