Featured, Politic

Pahonţu Şeful SPP, acuzat de Dragnea ca e seful statului paralel

Pahonţu Şeful SPP este cea mai importantă persoană din Statul Paralel, afirmă Liviu Dragnea, care consideră că preşedintele Klaus Iohannis nu este decât ”o păpuşă” a sistemului. Preşedintele PSD speră ca 2019 să fie anul adevărului, în care să reuşească destructurarea acestui sistem ocult care doreşte să controleze instituţiile statului.

„Sunt şanse foarte mari să destructurăm acest sistem paralel. Nu Iohannis conduce statul paralel. El e o păpuşă. Un beneficiar. Se pare că Pahonţu este,” a afirmat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Pahontu Şeful SPP, acuzat de Dragnea :

Preşedintele PSD susţine că scopul sistemului ocult este de a păstra controlul asupra instituţiilor statului.

„Mult timp am făcut greşeală să spun că e o vorba de o inteligenţă malefică superioară,” spune Dragnea. ”Nici vorbă! E un grup de oameni care fac parte din această structură parastatală. Au două obiective: să facă bani nelegal şi să păstreze controlul pe toate instituţiile statului. Sigur, stau în genunchi, fac sluj la orice entitate străină care poate avea o influenţă. Pahonţu le gândeşte. Sunt câţiva lideri politici care trebui blocaţi, condamnaţi. De asemenea, să susţină divizia de presă care să arunce mereu cu fumigene, să facă scandal, ca să spună că nu e acela adevărul, vă arătăm noi care e, ca lumea să nu mai înţeleagă nimic.”

Pahontu Şeful SPP, acuzat de Dragnea :

”Sper că până la finalul sesiunii, până la sfârşitul de vară, lucrurile acestea să fie finalizate şi de abia atunci, să spunem că începem să vedem adevărul. Sperăm să înceapă să vadă, să înţeleagă că nu mai are cine să îi preseze, să îi şantajeze, nu le mai arată nimeni o poză, un dosar.(…) Cred că şi acum sunt judecători cărora le e frică în continuare de SRI, de DNA. Am înţeles că sunt cinci-şase care încearcă să blocheze acea secţie specială de anchetare a magistraţilor.”

„Eu aş descrie că 2018 va fi anul începuturilor, referidu-ne la acest domeniu. Noi avem două obiective mari; bunăstare şi dreptate până la capăt, limitarea abuzurilor.(…) Unde e Kovesi acum? E la Parchetul General. Are întâlniri spătămânal cu oameni, unde stabilesc lucruri. Lazăr e tot acolo. Structura e aceeaşi. S-au descoperit foarte multe lucruri. E un proces care se apropie de apogeu, însemnând lipsa oricărei limite în a face orice. Vreau să spun că abuzurile la DNA acum sunt mai mari ca înainte. Ei merg pe ideea că, la câte am făcut, nu mai contează ce facem. Poate ducând mai departe această acţiune, poate scăpăm. Sperăm ca 2019 să fie anul adevărului,” a mai spus Dragnea.

Preşedintele PSD crede că Iohannis nu e decât o păpuşă folosită de Statul Paralel, care profită de dorinţa sa de a mai obţine un mandat.

„Maestru al blocajelor (n.r.: preşedintele). Rolul de păpuşă. El e un instrument. Are un singur obiectiv. Să mai ia un mandat de preşedinte. Eu cred că nu (mai ia un mandat – n.r.). Nu a reuşit să păcălească foarte mulţi. Cred că Iohannis nu are capacitatea să îi păcălească. Aţi vorbit de Maior. De ce nu aţi vorbit şi de Coldea? Normal că ministrul nu îl recheamă, pentru că Maior e parte din acest angrenaj care s-a predat,” a acuzat Liviu Dragnea la Antena 3.

„Cred că atunci când va funcţiona Secţia de investigare a magistraţilor la capacitate, 15-20 de posturi, când vor fi ocupate şi vor avea ce le trebuie. Nu aveau nimic săptămâna trecută. N-aveau nici telefon. Au venit la Guvern cu taxiul.(…) Guvernul ar fi trebuit să facă foarte multe lucruri. Poate şi la SGG încep să se mişte lucruri.(…) Pe de altă parte, au apărut judecători care au început să ia decizii, noi le spunem curajoase, pentru că deja răul a ajuns să fie banal în România. Ce rol are Iohannis? Iohannis are rolul de a ocupa scaunul de la Cotroceni şi de a lua nişte decizii care i se impun,” a mai spus Dragnea.

Liviu Dragnea acuză DIICOT că pare să fi adormit în ancheta ce vizează finanţarea cu bitcoin a protestelor.

„Nu au fost deştepţi. Asta cred că merge spus. Şi au fost mincinoşi. Oamenii aceştia sunt disperaţi. Ei au început de a doua zi după alegeri, când Iohannis, într-o stare de nervozitate, a declarat că începe războiul cu mine şi cu PSD. A încercat să îl convingă pe Tăriceanu. Nu a reuşit. A început campanii de presă, dosare politice făcute mie şi lui Tăriceanu, dosarul de înaltă trădare la premier, spunând în afara – sprijiniţi-ne cu milioane, cu Soros. Cum au venit milioane de bitcoin ca să finanţeze lucruril ilegale. Se pare că a adormit DIICOT. Dacă ar fi fost aşa ceva legat de PSD sau ALDE se ciocneau dubele între ele pe străzi. Nu mai aveau loc,” a ironizat Liviu Dragnea, la Antena 3.

La jumătatea lunii noiembrie, a apărut informaţia că DIICOT ar ancheta modul în care mişcarea #rezist este finanţată, fiind investigate fapte de constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani.

În anchetă, sunt vizate tranzacţii cu cryptomonede realizate dintr-un depozit virtual, sumele depăşind 15 milioane dolari, scrie luju.ro

În ultimii trei ani, ar fi fost făcute 403 tranzacţii în valoare totală de 14,9 milioane de dolari, bani care ar fi ajuns la organizaţiile ce promovau protestele din România. Potrivit sursei citate, procurorii au în vedere faptul că toate sumele ar proveni de la Fundaţia Stefan Batory din Polonia. Cu câteva săptămâni înainte de protestul din 10 august, ar fi fost retrase din acel depozit virtual sute de mii de euro.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea crede că minstrul Justiţiei Tudorel Toader trebuie aducă guvernului propunerea pentru adoptarea prin ordonanţă a Codurilor penale.

„Nu am treabă nici cu aplopexia, nici cu disperarea. Ei sunt disperaţi, dacă te uiţi la ochi şi a colţurile gurii. Ce facem? Cât mai repede trebuie să intre în vigoare Codurile penale. Eu cred că ministrul Justiţiei, într-o perioadă rezonabilă, trebuie să le prezinte premierului, pentru a fi adoptate prin ordonanţă. Bâlciul acesta de a ataca la CCR nu poate continua la nesfârşit, pentru că totuşi, vorbim de o legislaţie importantă,” spune Dragnea.

„Am suficientă apreciere pentru ministrul Justiţiei, dar intervine momentul în care lipsa de decizie nu trebuie să existe. Sunt decizii politice. Nu putem bloca o ţară, reformarea sistemului, aducerea dreptul la un proces echitabil. Asta este o reformă majoră, nu este o glumă,” avertizează Dragnea.

blank