Featured, Medical

Pacienții cu afecțiuni hepatice cer reluarea programului de tratament fară Interferon, pentru hepatita C

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România cere, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, grăbirea formalităţilor pentru reluarea cât mai rapidă a programului fără interferon pentru pacienţii diagnosticaţi cu hepatita C.

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) solicită grăbirea formalităţilor pentru reluarea cât mai rapidă a programului fără interferon pentru pacienţii diagnosticaţi cu hepatita C.

„Faptul că există o pauză între cele două contracte cost-volum-rezultat, aferente programului, a devenit oficial odată cu finalizarea la 31 august 2019 a vechiului contract”, arată reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice.

La ora actuală, din informaţiile Asociaţiei, autorităţile se află în perioada de soluţionare a contestaţiilor primite din partea companiilor şi abia apoi se va da startul oficial al negocierilor.

„Din păcate, am anticipat aceast perioadă de pauză, dar sperăm ca lucrurile să fie rezolvate în termene mai scurte decât cele oficiale pentru a grăbi reluarea tratamentului. Să nu uităm de categoriile speciale de pacienţi (precum cei care necesită anumite proceduri medicale şi au fost depistaţi în această perioadă) care aşteaptă şi pentru care timpul este o variabilă esenţială în procesul de tratament. Este clar că mai sunt multe probleme de rezolvat pentru a atinge obiectivul OMS de eliminare a hepatitelor în următorii 10 ani în România. S-au realizat multe lucruri bune, mai ales în ultimii doi ani, dar mai sunt şi mai multe de făcut. Cine consideră că problema hepatitelor este una rezolvată se înşeală. Nu avem încă soluţii pentru persoanele neasigurate, iar numărul acestora este impresionant în România, sau pentru alte categorii sociale precum consumatorii de droguri, cei care prestează servicii sexuale, pentru comunităţile sărace sau izolate etc,” a declarat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.

APAH-RO precizează că toţi pacienţii care au intrat în program până la 31 august îşi vor urma tratamentul fără impedimente, problema apărând însă pentru persoanele nou diagnosticate, după această dată, care vor trebui să aştepte încheierea noului contract cost-volum-rezultat.

Totodată, dosarul de analize al celor diagnosticaţi dar care nu au reuşit să intre în terapie până la sfârşitul lui august este valabil pe o perioadă de şase luni.

Autorităţile competenete (Ministerul Sănătăţii şi CNAS) au anunţat, încă de acum câteva luni, că noul contract va include tratament şi pentru pacienţii care au gradul de fibroză F0 şi pentru copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 ani şi până în 18 ani. Numărul pacienţilor care va intra în terapie va ajunge la 17.690 de persoane, conform datelor transmise de CNAS.

„Asociaţia apreciază că fiecare contract a adus noi avantaje pentru români, precum creşterea numărului de pacienţi sau introducerea ultimelor terapii aflate pe piaţă, dar este îngrijorată că, după patru ani de la începutul acestui program, nu s-au găsit soluţii pentru evitarea întreruperilor astfel încât starea de incertitudine să nu mai reprezinte o apăsare în plus pentru bolnavi”, potrivit sursei citate.

blank