Actualitate, Featured

Pacientă cu COVID, care a fost internată la ATI: Nu mă gândeam că mai scap

Pacientă internată la ATI si mai multe mărturii cutremurătoare ale mai multi pacienţi din terapie intensivă, infectaţi cu noul coronavirus. Este locul unde se dă lupta pentru viaţă. De pe patul de spital şi legaţi la aparatul de oxigen, bolavii îi roagă pe cei care sunt încă sănătoşi să se protezeje, să poarte mască, pentru că boala chiar există. De suferit au şi cadrele medicale, care trebuie să aibă grijă de tot mai mulţi pacienţi şi au ajuns la epuizare din cauza oboselii.

Pacientă: Să respecte regulile, că într-adevăr există COVID.
Reporter: Cât de rău ați fost?
Pacientă: Rău de tot, nu puteam nici să mă țin pe picioare, nici nu mă gândeam că mai scap. Acum sunt mai bine.
Reporter: Ce le-ați spune celor care sunt afară?
Pacientă: Să se protejeze, să țină masca la gură, există virusul.
Reporter: Bănuiți de unde ați luat virusul?
Pacientă: Nu știu doamnă, m-am trezit așa, cu amețeală, dureri de cap, vomă, deranjată la stomac… Am zis că tot îmi revin. Până n-am plecat de acasă nu mi-am revenit.
Reporter: Ați respectat toate măsurile?
Pacientă: Toate măsurile, de unde am luat nu știu.

La Institutul Marius Nasta sunt peste 40 de pacienţi în pavilionul destinat tratării pacienţilor infectaţi cu SARS-COV-2. La terapie intensivă sunt 6 paturi şi toate sunt ocupate.

Cristian Popa, medic: Această boală există și e nemiloasă, și văd că foarte mulți tineri – domnul are 42 de ani -, foarte puțini au plecat din terapie.
Reporter: Câte decese ați avut până acum?
Cristian Popa, medic: Peste 50% dintre cei externați din terapie, au fost externați prin deces.

Cadrele medicale care au grijă de bolnavi au ajuns la epuizare. Sunt puţine, iar pacienţii din ce în ce mai mulţi. În costumele de protecţie se respiră greu, iar în cele 6 ore nu pot nici măcar să bea apă sau să meargă la baie, pentru că trebuie să stea în permanență îmbrăcate, pentru a nu se infecta.

Infirmieră: Sunt singura infirmieră la 6 pacienți. Stau cu pamperși pe ele. Da, și eu am pampers, pentru că nu reziști. Reziști pana la 12, dar după 12 nu mai reziști, că n-ai cum, totuși sunt 6 ore. Zilele trecute era toată secția cu pacienți intubați.

Luni, la „Pacient în România”, veţi vedea pe larg, mărturiile pacienţilor care au ajuns la terapie intensivă, dar şi ale cadrelor medicale de la Institutul Marius Nasta.

blank