Orban
Featured, Ultima Ora

Orban susţine că implementarea tuturor proiectelor de investiţii aprobate pe lista-sinteză la CNI va dura 20 de ani în ritmul actual

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, afirmă că implementarea tuturor proiectelor de investiţii aprobate pe lista-sinteză la Compania Naţională de Investiţii (CNI) va dura 20 de ani în ritmul în care licitaţiile se desfăşoară în prezent, în sistem centralizat. El susţine că a ridicat această problemă în discuţiile din coaliţia de guvernare încă de acum patru luni şi consideră că o soluţie ar fi descentralizarea licitaţiilor şi a derulării investiţiilor.

„O altă posibilitate de finanţare este pe CNI (Compania Naţională de Investiţii – n.r) şi aicea v-o spun clar: de peste patru luni de zile le-am explicat în coaliţie că, dacă menţinem actualul sistem de achiziţie – adică achiziţie centralizată cu cei 20 de angajaţi de la achiziţiile publice de la CNI – ritmul de finalizare a procedurilor de licitaţie este foarte lent. Pe evaluările pe care le-am făcut, se pot termina între 150 şi 170, hai să zic, dacă mai angajăm câţiva, maxim 200 de proiecte pe an. La ora actuală sunt aprobate pe lista-sinteză 4.000 de proiecte. Calculaţi, ne trebuie minim 20 de ani ca să ajungem să semnăm contractele pe proiectele respective”, le-a transmis Ludovic Orban primarilor, sâmbătă, la o şedinţă a PNL Satu Mare.

Orban a avansat şi o rezolvare a acestei situaţii.

„Soluţia e simplă, la îndemână şi înseamnă o simplă Ordonanţă de Urgenţă în care să se delege competenţele de organizare a procedurilor de licitaţie şi ulterior de derulare a investiţiei către primării. Sigur, sub un anumit nivel valoric: 20-25 de milioane la localităţi, la Consilii Judeţene poate un plafon valoric un pic mai mare, dacă nu se face lucrul ăsta, stăm şi aşteptăm de la CNI, ne tot ducem la întâlniri cu premierul şi cu doamna directoare Manuela Pătrăşcoiu care ne mai spune ce hârtii să mai băgăm în dosare şi ce să mai facem şi o să tot aşteptăm, nu chiar până la Calendele greceşti, dar mult mai mult decât…”, a arătat el.

Liderul PNL Ludovic Orban a susţinut că până la jumătatea anului viitor fiecare primar ar trebui să aibă cel puţin un contract semnat cu Compania Naţională de Investiţii.

„Acuma nu mai spun că au finalizat licitaţii şi nu vor să semneze contractele cu constructorii, sau au semnat contractul, dar nu se duc pe lucrare până nu se adoptă (…) schimbarea mecanismului de indexare a valorii contractelor pe lucrările de investiţii în construcţii”, a adăugat preşedintele PNL.

blank