EXXON cu privire la gazele din Marea Neagră
Economic, Featured

Orban recunoaște că nu știe ce intenții are EXXON cu privire la gazele din Marea Neagră

Premierul Ludovic Orban afirmă că la acest moment nu se ştie cu exactitate care sunt intenţiile companiei Exxon Mobil, deţinătoarea a jumătate din acţiunile consorţiului care şi-a exprimat intenţia de a face explorarea şi exploatarea unei părţi din gazele din Marea Neagră, în cadrul proiectului Neptun, dar că autorităţile române îşi doresc ca acestea să fie clarificate într-un timp foarte scurt, pentru că obiectivul României este să susţină începerea exploatării gazului natural.

„Avem o necunoscută legată de Exxon care are 50% din acţiunile consorţiului care a câştigat dreptul de explorare şi exploatare care, aşa spun informaţiile, ar dori să se retragă. Nu ştim sigur, vom vedea exact care va fi decizia lor.

În ceea ce ne priveşte pe noi, Transgazul derulează licitaţia pentru construcţia conductei care face legătura între Podişor şi Tuzla, exact cu scopul de a conecta zăcământul de gaz de BRUA, de gazoductul construit cu finanţare europeană şi care va asigura accesul gazului la reţeaua de gaze europene. Noi susţinem toate proiectele astea, sunt proiecte extrem de importante care aduc venituri importate României, care asigură României o resursă de gaze extrem de importantă, care în acelaşi timp noi avem ca obiectiv să o şi utilizăm”, a declarat premierul Ludovic Orban duminică seară, la un post Tv.

Întrebat care a fost răspunsul companiei americane, primul ministru a arătat că autorităţile române nu cunosc „foarte clar” poziţia celor de la EXXON.

„Exxon-ul nu ştim sigur în momentul de faţă, care sunt intenţiile lor. Am avut discuţii pe tema asta, deocamdată nu ştim foarte clar care sunt intenţiile lor, dar ne dorim ca aceste intenţii să fie clarificate într-un timp foarte scurt, pentru că obiectivul nostru este să susţinem începerea exploatării gazului natural, dovadă că noi facem şi toate investiţiile conexe”, a adăugat premierul.

Ludovic Orban a precizat că în cursul acestui an va fi finalizat proiectul BRUA (gazoductul Bulgaria- România-Ungaria-Austria – n.r.) pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte celălalt proiect, în care este implicat grupul american Carlyle , primul ministru a arătat că autorităţile române „sprijină proiectul pentru că Transgazul finanţează lucrarea de conectare astfel încât gazele extrase să poată să intre în reţea”.
Compania de stat Romgaz ar putea ajunge să achiziţioneze toată participaţia deţinută de americanii de la Exxon în proiectul din Marea Neagră.

Astfel, Romgaz ar urma să exploateze gazele aflate la mare adâncime, în perimetrul Neptun, alături de OMV Petrom care deţine cealaltă jumătate din participaţii. „Guvernul evaluează un scenariu prin care Romgaz să preia întreaga participaţie a Exxon, să vină cu 50% în acest consorţiu, 50% este la Petrom, şi împreună să scoată acele gaze din Marea Neagră”, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu, pentru EM360.

Exxon şi-a manifestat intenţia de a-şi vinde participaţia sa de 50% din proiectul Neptun din Marea Neagră. Ar fi interesate mai multe companii de participaţia de 50% pe care Exxon Mobil o deţine în proiectul Neptun de explorare şi exploatare a gazelor din Marea Neagră, alături de OMV Petrom. Pe de-o parte se formase consorţiul compus din compania românească Romgaz, Compania naţională de gaze naturale din Polonia, PGNiG, şi OMV Petrom care are drept de preemţiune. Dar, aşa cum a spus ministrul, din acest consorţiu s-au retras polonezii. Pe de altă parte ar fi şi compania rusească Lukoil.

blank